Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR: Unele firme mici şi mijlocii se gândesc să se mute în Bulgaria

Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a spus, luni, că unii dintre IMM-işti se gândesc să îşi mute firmele în Bulgaria, din cauza deselor schimbări fiscale şi legislative, iar OUG nr. 114/2018 contribuie în acest sens.

882 afișări
Imaginea articolului Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR: Unele firme mici şi mijlocii se gândesc să se mute în Bulgaria

Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR: Unele firme mici şi mijlocii se gândesc să se mute în Bulgaria

„Din perspectiva întreprinderilor mici şi mijlocii, în acest moment, există o foarte mare presiune pe noi, la nivel central, să găsim măsuri concrete, soluţii pentru toate aceste probleme (apărute din cauza OUG nr. 114/2018). Inclusiv colegii ne-au rugat să rugat să analizăm o potenţială întâlnire cu patronatul IMM-urilor din Bulgaria şi să iniţiem un dialog cu privire la posibilitatea mutării unor activităţi din România, pentru că sunt foarte mulţi care simt că lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, luni, într-o conferinţă de presă.

Un alt motiv pentru care antrenorii iau în calcul o asemenea mutare este stabilitatea din domeniul fiscal din ţara vecină. „Bulgaria are o fiscalitatea constantă – nu a modificat absolut nimic în ultimii 12 ani”, a subliniat Jianu.

Pe lângă aceste măsuri, antreprenorii şi Consiliul mai iau în calcul şi alte variante, pentru a combate efectele OUG nr. 114/2018, în condiţiile în care se înmulţesc efectele negative ale acesteia - majorări de preţuri la telefonie şi electricitate, precum şi reticienţa băncilor în a acorda credite.

„Din nefericire, singurul dialog pe care l-am avut cu ministrul de Finanţe şi, în general, cu Guvernul, a fost zece minute de emisiune televizată, în care domnul Teodorovici a recunoscut faptul că această ordonanţă nu a fost discută cu absolut nimeni, motivând că presiunile ar fi fost atât de mari încât n-ar fi putut să treacă o astfel de ordonanţă de urgenţă. Dacă presiunile au fost mari, înseamnă că, consecinţele ar fi fost mari, nu că ar fi avut unii şi alţii interese în acest sens”, a precizat Jianu.

De asemenea, la finele anului trecut, patronatele au cerut organizarea unui consiliu naţional tripartit, pentru a discuta ceea ce avea să devină OUG nr. 114/2018, potrivit preşedintelui CNIPMMR.

„Nu ni s-a dat niciun fel de răspuns. Am avut o întâlnire cu preşedintele în care şi dânsul şi-a arătat îngrijorarea cu privire la această Ordonanţă de urgenţă”, a mai spus Jianu.

De asemenea, reprezentanţii Consiliului au sesizat Avocatul Poporului, pentru aspecte de neconstituţionalitate din OUG nr. 114/2018, respectiv pentru impozitarea pe cifra de afaceri şi trei salarii minime pe economie.

„În acest moment, dialogul cu Guvernul este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire – nimeni din mediul de afaceri nu mai are dialog cu Guvernul. Nu ştim cum sunt luate aceste măsuri. Aşa cum v-au surprins pe dumneavoastră... Nu poţi să vii cu nişte lucruri peste noapte care impactează toată economia. Noi nu ducem grija băncilor, societăţilor din energie, ducem grija societăţilor mici şi mijlocii, pentru că toate acele costuri vor fi transferate pe spatele IMM-iştilor”, a detaliat Jianu.

De asemenea, preşedintele CNIPMMR a menţionat printre consecinţele noii OUG faptul că Ministerul Finanţelor nu mai reuşeşte să atragă împrumuturi de la bănci prin titluri de stat.

„Este o consecinţă directă, care arată de ce nu înţelegem acest tip de abordare: tu, ca şi Guvern, te împuşti în picior, nu faci altceva decât să îţi măreşti ţie costurile prin acest tip de abordare”, a punctat Jianu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici