FMI face presiuni ca Grecia să nu plătească dobândă la credite, până în 2040

FMI face presiuni asupra zonei euro pentru a permite Greciei să nu mai plătească dobândă la ratele de rambursare a bailout-ului până în 2040, scrie Wall Street Journal.

660 afișări
Imaginea articolului FMI face presiuni ca Grecia să nu plătească dobândă la credite, până în 2040

FMI face presiuni ca Grecia să nu plătească dobândă la credite, până în 2040 (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)

Dobânda pe care Grecia ar trebui să o plătească pentru împrumuturile din zona euro ar urma să fie fixă pentru 30-40 de ani, la nivelul mediu din prezent de 1,5%, iar toate plăţile cu dobândă vor fi amânate până la scadenţa creditului, potrivit propunerii FMI.

Propunerea FMI, prezentată zonei euro săptămâna trecută, ar urma să păstreze datoria Greciei sub 15% din PIB.

Cererile FMI sunt mult mai ample decât ce au spus creditorii din zona euro că sunt dispuşi să accepte, pentru a ajuta Grecia să îşi redobândească sănătatea financiară. Guvernele zonei euro, în frunte cu Germania, sunt sceptice cu privire la o concesie majoră legată de împrumuturile către Grecia, care totalizează momentan 200 de miliarde de euro, şi cu o tranşă de încă 60 de miliarde de euro aşteptată în viitorul apropiat.

Germania, cea mai puternică economie din zona euro, vrea de asemenea ca FMI să se alăture creditorilor Greciei. FMI încă nu a demarat programul pentru care s-a înţeles cu guvernul Greciei vara trecută.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici