FMI nu mai crede că Guvernul taie cheltuielile şi cere creşterea taxelor, pentru un deficit de 6,9%

FMI a propus majorarea TVA şi a cotei unice, pentru a accepta o creştere a deficitului de la 5,9% la 6,9% din PIB, întrucât nu mai are încredere în Guvern că va reduce cheltuielile, dar nu este de acord cu aplicarea unor taxe diferenţiate sau progresive, au declarat surse participante la negocieri.

21 afișări
Imaginea articolului FMI nu mai crede că Guvernul taie cheltuielile şi cere creşterea taxelor, pentru un deficit de 6,9%

FMI nu mai crede că Guvernul taie cheltuielile şi cere creşterea taxelor, pentru un deficit de 6,9% (Imagine: Daniel Mihailescu/Arhiva Mediafax Foto)

"FMI ar putea accepta un deficit de 6,9% din PIB faţă de 5,9% în prezent, o parte din diferenţa de un punct acoperind ajustarea în jos a PIB-ului pe acest an, la care se va adăuga o rezervă de 0,2 -0,4% din PIB. Acest deficit va fi negociat doar în condiţiile în care FMI este convins că veniturile bugetare se vor ridica la nivelul convenit. Echipa Fondului nu mai crede că Guvernul poate reduce cheltuielile. Au avut destul timp s-o facă şi nu s-a întâmplat nimic. Acum a venit scadenţa", au spus pentru MEDIAFAX sursele citate.

Potrivit acestora, se discută variante de majorare a cotelor actuale de TVA şi cotă unică, dar Fondul nu acceptă TVA diferenţiată şi nici impozitare progresivă, considerând că o aplicare neuniformă ar distorsiona piaţa.

"În momentul de faţă sunt mai multe variante de lucru, nu s-a stabilit nimic şi va fi la latitudinea Guvernului să aleagă cea mai convenabilă soluţie, dar să asigure colectarea veniturilor la buget", au adăugat sursele.

În cadrul negocierilor, FMI a exprimat temerea că s-a realizat deja un decalaj mult prea mare în primul trimestru între ce s-a prognozat ca venituri şi ce s-a realizat.

Pe de altă parte, experţii FMI sunt conştienţi că în perioada următoare sunt necesare măsuri foarte dure pe care Guvernul nu va dori să le aplice şi nu exclud o întrerupere a acordului.

"În acest moment este doar o speculaţie (întreruperea acordului - n.r.)", au precizat sursele citate.

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a adeclarat marţi că Guvernul şi misiunea FMI discută mai multe variante, inclusiv posibile majorări de taxe, dar nu există o propunere privind creşterea TVA de la 19% la 25%.

Surse guvernamentale au declarat pentru Gândul că Fondul propune o cotă unică în urcare de la 16% la 20% şi o TVA de 24%.

Reprezentanţii patronatelor au afirmat luni că majorarea cotei unice ar fi "cel mai catastrofal scenariu", care pus în practică ar alunga investitorii şi ar duce la colaps economic, după ce liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat că Finanţele pregătesc creşterea cotei unice de la 16% la 25%, invocând un document al instituţiei.

FMI a anunţat înainte de începerea discuţiilor privind a patra evaluare a acordului stand-by că a modificat prognoza de creştere economică a României în acest an de la 1,3% la 0,8%.

În condiţiile în care estimarea de creştere economică ar putea fi ajustată şi mai mult în jos, şi revizuirea bugetară implicită la nivelul veniturilor programate va fi mai amplă, ceea ce va presupune măsuri suplimentare de reducere a cheltuillor, ori de creştere a încasărilor, sau variante combinate.

O misiune a FMI se află la Bucureşti în perioada 27 aprilie - 7 mai pentru cea de-a patra revizuire a acordului stand-by încheiat între România şi instituţia financiară internaţională. În urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de 850 milioane euro.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici