Fost strateg la Casa Albă: Distrugerea Huawei, mai importantă decât orice acord cu China/ Trump nu va da înapoi în războiul comercial

Un fost strateg-şef la Casa Albă susţine că Donald Trump nu va da înapoi în războiul comercial cu China, iar măsurile luate împotriva Huawei se vor menţine. Motivul îl reprezintă distrugerea acestei companii, care, potrivit expertului, ar fi de zece ori mai importantă decât încheierea unui acord comercial cu China.

5896 afișări
Imaginea articolului Fost strateg la Casa Albă: Distrugerea Huawei, mai importantă decât orice acord cu China/ Trump nu va da înapoi în războiul comercial

Potrivit lui Steve Bannon, Chinei i s-a permis prea multă vreme să acţioneze anticompetitiv la nivel global şi să îşi protejeze piaţa internă, în timp ce s-a dezvoltat cu banii proveniţi din America. Acum, statul asiatic vrea să înlocuiască SUA din poziţia de cea mai mare putere militară şi economică a lumii, iar din acest motiv Trump nu va da înapoi în războiul comercial, a explicat Bannon într-un interviu acordat publicaţiei South China Morning Post.

Cu toate acestea, până acum administraţia Trump nu a prezentat dovezi clare în sprijinul teoriei că Huawei spionează pentru guvernul de la Beijing, cu care gigantul ar avea relaţii apropiate.

După ce Trump a introdus compania pe o „listă neagră” a Departamentului Comerţului, mai multe companii americane - printre care Google, Qualcomm, Micron sau Intel - şi-au suspendat afacerile cu Huawei. Exemplul lor a fost urmat şi de alţi jucători importanţi de pe piaţa internaţională, precum ARM din Marea Britanie şi Panasonic din Japonia.

Citeşte continuarea articolului în gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici