Franks: 15 companii de stat vor avea manageri privaţi

FMI a stabilit cu autorităţile române un număr de 15 societăţi de stat care vor avea manageri privaţi, printre acestea numărându-se cele mai mari companii care nu vor fi privatizate, a declarat luni Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu România.

Franks: 15 companii de stat vor avea manageri privaţi (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Încă discutăm numărul exact de companii care vor fi incluse în această listă, dar în principiu, ceea ce propunem noi Guvernului este ca cele mai mari companii controlate de stat, care nu sunt programate spre privatizare, să aibă management privat", a afirmat Franks în cadrul unei onferinţe de presă.

El a arătat că, în unele cazuri, vor fi numiţia manageri privaţi şi la companii din domeniul transporturilor unde statul va vinde pachete minoritare de acţiuni.

În luna mai, Franks afirma că 30-40 de companii cu capital de stat vor avea management privat.

FMI a extins în noul acord lista societăţilor de stat monitorizate prin includerea unor companii precum Tarom, Poşta Română, Oltchim, SNLO, Electrica Transilvania Nord şi va evalua atât pierderile, cât şi arieratele pentru că unele dintre sunt luate fi luate în calcul la bugetul general consolidat.

Alte companii monitorizate sunt Compania Naţională a Huilei (CNH), Termoelectrica, CFR SA, CFR Călători, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Metrorex, CFR Marfă, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale Bucureşti şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să ia măsuri pentru eficientizarea companiilor feroviare, printre care reducerea personalului şi majorarea tarifelor, şi să vândă pachete minoritare de acţiuni la CFR Marfă şi Tarom.



comentează şi tu Momentan sunt 12 comentarii
Taguri:
FMI ,
COMPANII DE STAT ,
MANAGERI
COMENTARII
  • olaru 14 sep 2011

    Refuz sa cred ca cineva cu o judecata cat de cat intreaga poate gandi o asemenea ineptie. Un intreprinzator privat investeste banii proprii. Cand orice investitor investeste banii altcuiva lucrurile se schimba findamental, dar ce mai conteaza o prostie in plus ?

  • terminator 1 aug 2011

    e vb cfr marfa de comercial din str turda bucuresti

  • terminator 1 aug 2011

    la cfr marfa promovare nescrisa mai jos relatii inntimme

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa