Germania şi Marea Britanie modifică acordurile cu Elveţia privind evaziunea fiscală, la cererea Comisiei Europene

Germania şi Marea Britanie vor modifica acordurile cu Elveţia referitoare la combaterea evaziunii fiscale prin intermediul conturilor bancare secrete, pentru a respecta legislaţia comunitară, a anunţat marţi Comisia Europeană.

290 afișări
Imaginea articolului Germania şi Marea Britanie modifică acordurile cu Elveţia privind evaziunea fiscală, la cererea Comisiei Europene

Germania şi Marea Britanie modifică acordurile cu Elveţia privind evaziunea fiscală, la cererea Comisiei Europene (Imagine: Shutterstock)

Modificările vor marca o victorie pentru Executivul UE în coordonarea măsurilor împotriva eludării fiscului, restricţionând capacitatea unor state membre precum Grecia de a semna acorduri separate cu ţări considerate paradisuri fiscale.

"După discuţii constructive cu Germania şi Marea Britanie, au acceptat să schimbe acordurile", a declarat un purtător de cuvânt al comisarului pentru Fiscalitate, Algirdas Semeta.

Anunţul pune capăt mai multor luni de divergenţe între CE, care a creat un cadru legal pan-european împotriva evaziunii fiscale, şi două dintre cele mai bogate state din Uniune.

Autorităţile elveţiene sperau că acordurile cu Germania şi Marea Britanie ar putea deveni modele pentru pacte cu alte ţări europene, de exemplu Grecia, care vrea să se asigure că cetăţenii săi nu evită plata taxelor, în special în această perioadă de criză.

Elveţia a fost nevoită să încheie astfel de acorduri în încercarea de a menţine politica secretului bancar, care stă la baza industriei sale de servicii financiare, evaluată la 2.000 de miliarde de dolari.

Reglementările UE impun o taxă de 35% pe dobânzile obţinute de cetăţenii Uniunii din economiilr depuse în Elveţia, iar CE vrea să extindă prevederile.

"S-a ajuns la un acord prin care câştigurile de capital prevăzute în acordul UE-Elveţia privind impozitarea dobânzilor să iasă de sub incidenţa acordurilor bilaterale", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Finanţe.

Ea a precizat că taxa aplicată câştigurilor din dobânzi va fi de 35%.

Autorităţile fiscale naţionale vor avea totuşi dreptul să returneze o parte din această taxă dacă un contribuabil declară fondurile off-shore.

Un purtător de cuvânt al Trezoreriei britanice a declarat că instituţia discută intens cu Comisia pentru rezolvarea divergenţelor.

Semeta a avertizat totodată alte ţări comunitare care vor să încheie acorduri bilaterale de acest fel, printr-o scrisoare trimisă tuturor statelor Uniunii.

"Statele membre trebuie să se abţină de la negocierea, iniţierea, semnarea sau ratificarea unui acord cu Elveţia sau altă ţară, care ar putea aduce atingere reglementărilor UE", a scris Semeta.

Comisia intenţionează să obţină sprijinul statelor membre pentru negocierea unui acord mai amplu cu Elveţia în domeniul evaziunii fiscale.

Elveţia negociază în prezent un acord cu Statele Unite pentru îmbunătăţirea transparenţei şi rezolvarea unei dispute legate de americanii bogaţi care eludează fiscul american prin intermediul băncilor elveţiene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici