Gita Gopinath, FMI, crede că economia mondială va rezista presiunilor inflaţioniste

Gita Gopinath, al doilea oficial al FMI, a declarat că economia mondială a dat „semne de rezistenţă", iar Francois Villeroy de Galhau, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a prezis că regiunea euro ar trebui să evite o recesiune în acest an, potrivit Bloomberg.

78 afișări
Imaginea articolului Gita Gopinath, FMI, crede că economia mondială va rezista presiunilor inflaţioniste

Gita Gopinath, Twitter

Comentariile făcute miercuri pentru Bloomberg Television au fost în concordanţă cu tonul general de optimism precaut expus de Forumul Economic Mondial de la Davos. Vicepremierul chinez Liu He a estimat marţi, în ziua deschiderii, că a doua cea mai mare economie a lumii se va normaliza pe măsură ce restricţiile Covid-19 vor scădea.

Un discurs al cancelarului german Olaf Scholz, singurul lider al Grupului celor Şapte care urmează să participe la eveniment, este unul dintre cele mai importante momente ale zilei de miercuri. Scholz a discutat marţi la Berlin cu redactorul-şef al Bloomberg, John Micklethwait, şi a declarat că este convins că Germania va evita recesiunea în acest an şi că poartă discuţii cu aliaţii despre trimiterea de tancuri de luptă în Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, vor lua, de asemenea, cuvântul în cadrul forumului.

Villeroy a declarat că regiunea euro ar trebui să evite o recesiune în acest an şi că atât inflaţia globală, cât şi cea de bază „vor atinge probabil un vârf în acest semestru".

Noile previziuni ale FMI pentru economia mondială, care vor fi prezentate la sfârşitul lunii, vor fi „în jurul valorii proiectate în octombrie", a spus Gopinath. „După ce am trecut prin aproximativ trei runde de retrogradări, nu putem avea un rezultat mai rău la care să ne aşteptăm de data aceasta".

„În timp ce avem o creştere globală care atinge un nivel minim în acest an, aceasta se îmbunătăţeşte spre a doua jumătate a lui 2023, continuând parcursul pozitiv până în 2024", a adăugat Gopinath. „Îndrăznim să face aceste predicţii în urma semnelor de rezistenţă pe care le vedem."

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici