Grecia îşi revine după trei ani de criză economică. În decembrie, inflaţia a fost pozitivă

Grecia a revenit în decembrie la inflaţie pozitivă, de 0,4%, punând capăt declinului preţurilor înregistrat în aproape trei ani de criză economică şi politică, potrivit datelor Autorităţii elene pentru Statistică, calculate conform standardelor europene, relatează Bloomberg.

3055 afișări
Imaginea articolului Grecia îşi revine după trei ani de criză economică. În decembrie, inflaţia a fost pozitivă

Grecia a revenit în decembrie la inflaţie pozitivă, prima oară în aproape trei ani (Imagine: Shutterstock/Mediafax Foto)

În noiembrie, preţurile de consum din Grecia au scăzut cu 0,1%.

Analiştii anticipau pentru luna decembrie o creştere a preţurilor de 0,2%.

În timp ce avansul preţurilor de consum este încă un pas către revenirea la normal a Greciei, după una dintre cele mai turbulente perioade din istoria economică a ţării, creşterile au fost alimentate de noile taxe pe vânzări, introduse în luna august, în cadrul celui de-a treilea program de salvare.

"Creşterea se datorează aproape exclusiv majorării taxelor indirecte, care au urcat de la 13% la 23% pentru multe produse de bază", a declarat Ilias Lekkos, economist şef la Piraeus Bank în Atena.

TITLURILE ZILEI

Inflaţia din Grecia a depăşit în acest fel media zonei euro, unde preţurile de consum au avansat în decembrie cu un ritm anual de 0,2%.

Cele mai mari majorări ale preţurilor au avut loc în cazul alimentelor şi băuturilor ne-alcoolice, cu 2,7%, şi al tarifelor hotelurilor, cafenelelor şi restaurantelor, cu 2,5%.

Principalul efect deflaţionist a venit din partea costurilor suportate de gospodării, între care cel al agentului termic, care a scăzut cu 3,8%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici