Grecia trebuie să aibă răbdare până în 2030 pentru ca măsurile adoptate recent să funcţioneze

Pachetul de finanţare, restructurare a datoriei şi reformă economică aplicat în Grecia poate aşeza datoria statului pe o direcţie sustenabilă, însă Atena va trebui să rămână la "politicile bune" până în 2030 pentru ca măsurile să funcţioneze, potrivit unei analize pregătite de CE, BCE şi FMI.

201 afișări
Imaginea articolului Grecia trebuie să aibă răbdare până în 2030 pentru ca măsurile adoptate recent să funcţioneze

Grecia trebuie să aibă răbdare până în 2030 pentru ca măsurile adoptate recent să funcţioneze (Imagine: Shutterstock)

Documentul, obţinut de Reuters, arată că datoria de stat a Greciei ar putea scădea la 116,5% din PIB până în 2020, respectiv 90% din PIB până în 2030, în urma conversiei de obligaţiuni finalizată luni, care a redus datoriile Greciei către deţinătorii privaţi de obligaţiuni cu peste 100 miliarde euro şi a prelungit semnificativ maturităţile.

"Rezultatele arată că programul poate plasa datoria Greciei pe o traiectorie sustenabilă. Totuşi, există riscuri semnificative ca scăderea datoriei să fie întreruptă sau chiar invesată de şocuri", avertizează experţii instituţiilor financiare internaţionale.

Astfel, într-un scenariu alternativ, mai puţin favorabil, datoria de stat a Greciei ar fi de peste 145% din PIB în 2020, se spune în document. În prezent, datoria de stat a Greciei este de aproximativ 160% din PIB.

În plus, raportul instituţiilor financiare sugerează că programul implementat în Grecia ar putea fi insuficient pentru a facilita revenirea guvernului de la Atena la împrumuturi în condiţii normale de pe pieţele financiare din 2014.

"Mai mult, ţinând cont de nivelul ridicat al datoriilor cu senioritate (prioritate la rambursare - n.r.), perspectivele ca Grecia să poată reveni la finanţarea de pe pieţe la finele acestui program sunt incerte", se arată în analiza Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional.

Miniştrii Finanţelor din zona euro şi-au dat luni seara avizul final pentru cel de-al doilea acord de finanţare externă a Greciei, de 130 miliarde euro, însoţit de restructurarea parţială a datoriilor de stat în regim de voluntariat din partea deţinătorilor privaţi de obligaţiuni.

Acordul de asistenţă este însoţit de obiective fiscale restrictive, care au necesitat implementarea unor măsuri dure de ajustare, adâncind politica de austeritate a ultimilor ani. Grecia a intrat în cel de-al cincilea an consecutiv de recesiune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici