Grecii au miliarde de euro ascunşi în case şi devin ţinte foarte atractive pentru hoţi

Grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, iar hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat.

905 afișări
Imaginea articolului Grecii au miliarde de euro ascunşi în case şi devin ţinte foarte atractive pentru hoţi

Grecii au miliarde de euro ascunşi în case şi devin ţinte foarte atractive pentru hoţi (Imagine: Shutterstock)

Criza datoriilor suverane a prelungit recesiunea din Grecia pentru al cincilea an consecutiv, a urcat şomajul în rândul tinerilor la circa 50%şi ar putea conduce la excluderea ţării din zona euro. În ultimii doi ani, grecii au scos din băncile elene peste 72 miliarde de euro, aproximativ 7.000 de euro pentru fiecare locuitor al ţării. O mare parte din acestă sumă este reprezentată de retrageri în numerar.

Potrivit poliţiei elene, bande de hoţi care în trecut vizau "ţinte grele", precum bănci sau magazine de bijuterii, se orientează acum către locuinţele oamenilor obişnuiţi, unde riscul este mai redus şi găsesc de obicei sume mari de bani retrase recent din conturile de economii.

"Mulţi oameni au retras banii din bănci temându-se de un crah financiar şi îi poartă cu ei sau îi ascund în case. Cerem insistent populaţiei să aibă încredere în sistemul bancar, să lase banii în bănci, sau cel puţin într-un loc sigur, şi să nu-i ascundă în case. Totodată, populaţia trebuie să-şi ia măcar cele mai simple măsuri de siguranţă în privinţa locuinţelor. Unii oameni nici măcar nu-şi încuie uşile şi ferestrele", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Oportunitatea neaşteptată oferită de comportamentul grecilor atrage reţele de hoţi şi din afara ţării, inclusiv din state foste sovietice.

Grecii au retras 72 miliarde de euro din bănci în perioada ianaurie 2010 - martie 2012, depozitele rămase fiind de 165 de miliarde de euro. De la sfârşitul lunii martie, retragerile s-au accelerat, ca urmare a lipsei unui rezultat clar în alegerile parlamentare anticipate din 6 mai şi a discuţiilor tot mai deschise la nivel european privind o ieşire a ţării din zona euro.

Grecii au transferat bani în străinătate, au cheltuit, dar au şi păstrat o mare parte din economii în propriile locuinţe, în numerar sau în aur.

Dacă Grecia iese din zona euro, banii rămaşi în băncile elene vor fi probabil convertiţi în drahme la un curs neavantajos, impus de stat.

Ascunderea banilor are o vechime comparabilă cu cea a Greciei, potrivit Reuters. În Grecia există foarte multe situri arheologice unde sunt găsite cantităţi mari de monezi, drahme de argint, ascunse de grecii antici din cauza năvălitorilor.

"Ascunderea bunurilor de valoare, cantităţi mai mari sau mai mici de monezi din aur, argint şi chiar bronz, a fost foarte răspândită în antichitate, mai ales în timp de război, criză sau dificultate. Câteodată cel care ascundea banii murea şi astfel au ajuns până în vremurile noastre, îngropaţi în pământ, ascunşi în ziduri, în vase mici sub podele sau în săculeţi din piele", a declarat George Riginos, membru al Asociaţiei Arheologilor Eleni.

Viitori arheologi ar putea descoperi unele din "comorile" ascunse în timpul crizei din 2012, notează cu ironie Reuters.

Potrivit unui bancher, o familie din Rhodos a vizitat recent o sucursală locală încercând cu disperare să afle ce sumă de bani retrăsese un membru al familiei înainte de a muri. Persoana în cauză şi-a retras toate economiile înainte de deces, fără a spune nimănui. Copii acestuia au încercat ulterior să dea de urma banilor, au dărâmat chiar pereţii casei unde a locuit decedeatul, însă fără succes.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici