Grupul Motier a cumpărat 6,1% din acţiunile Carrefour, pachet evaluat la 1,3 miliarde euro

Grupul Motier SAS, proprietarul Galeriilor Lafayette din Paris, a cumpărat o participaţie de 6,1% din acţiunile Carrefour, evaluată la 1,3 miliarde euro, caracterizând tranzacţia drept o investiţie pe termen lung.

90 afișări
Imaginea articolului Grupul Motier a cumpărat 6,1% din acţiunile Carrefour, pachet evaluat la 1,3 miliarde euro

Grupul Motier a cumpărat 6,1% din acţiunile Carrefour, pachet evaluat la 1,3 miliarde euro (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Motier, vehiculul investiţional al familiei Moulin, a preluat 44,2 milioane acţiuni Carrefour, potrivit unui comunicat transmis de fond, transmite Bloomberg.

Pachetul avea o valoare de piaţă de 1,3 miliarde euro la cotaţia bursieră a Carrefour de la sfârşitul şedinţei de luni.

Galeries Lafayette a vândut în 2012, pentru 1,18 miliarde euro, participaţia de 50% deţinută la lanţul francez de magazine Monoprix către grupul Casino Guichard-Perrachon, unul dintre principalii rivali ai Carrefour pe piaţa locală.

În ultimul an, Galeries Lafayette a încercat fără succes să cumpere operatorii rivali de magazine universale Printemps şi House of Fraser.

Motier, cu sediul în Lille, a cumpărat acţiunile Carrefour din piaţă şi nu intenţionează să-şi majoreze participaţia la grupul de retail, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei.

Acţiunile Carrefour au urcat cu 1,2% de la începutul acestui an, compania înregistrând o capitalizare de piaţă de 21,1 miliarde euro.

Miliardarul Bernard Arnault, cel mai bogat om din Franţa, controlează aproximativ 14% din Carrefour alături de fondurile Blue Partners şi Colony Capital, potrivit datelor publicate în luna septembrie de autorităţile franceze de reglementare a pieţei de capital.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici