Guvernul a aprobat OUG pentru Start-Up Nation 2018. Data la care va fi deschisă aplicaţia şi cât timp va fi activă

Executivul a aprobat, vineri, Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea OUG nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, prin programul Start-Up Nation, ediţia 2018.

3894 afișări
Imaginea articolului Guvernul a aprobat OUG pentru Start-Up Nation 2018. Data la care va fi deschisă aplicaţia şi cât timp va fi activă

Guvernul a aprobat OUG pentru Start-Up Nation 2018. Aplicaţia poate fi deschisă după 15 decembrie

„Răspundem, prin această ediţie, unor necesităţi economice reale, avantajând regiunile şi domeniile care au nevoie de cea mai mare susţinere din partea statului. Forma finală a schemei de minimis este publicată pe site-ul ministerului şi testăm platforma online de înscriere în program, astfel încât în a doua decadă a lunii să deschidem aplicaţia”, a declarat, vineri, Ştefan Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, conform unui comunicat de presă transmis de ministerul de resort.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a publicat, la începutul lunii decembrie, pe site forma actualizată a documentelor procedurale necesare înscrierii online la Start-Up Nation 2018, acestea incluzând modelul planului de afaceri şi declaraţiile de elegibilitate.

Principalele modificări aduse ediţiei 2018 a programului Start-Up Nation se referă, potrivit ministerului de resort, la: acordarea unei atenţii mai ridicate pentru domeniile care au nevoie de susţinere din partea statului pentru producţie, servicii, industrii creative şi comerţ; promovarea zonelor ţării în care numărul de IMM-uri este foarte scăzut, respectiv numărul de IMM-uri la nivel judeţean, raportat la 100 de locuitori este de sub 4.

„Suma maximă ce va fi acordată este de 200.000 de lei/beneficiar, bugetul fiind aprobat pentru 10.000 de proiecte. Aplicaţia pentru ediţia 2018 a Start-Up Nation va fi activă 30 de zile lucrătoare, din momentul deschiderii”, au mai anunţat reprezentanţii Ministerului pentru Afaceri.

Alocaţia Financiară Nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului, precizează un comunicat al ministerului.

Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare şi completarea planului de afaceri în vederea obţinerii finanţării se fac on-line.

Calcularea punctajului planului de afaceri se face în timp real, conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile, potrivit sursei citate.

Se pot înscrie în programul Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului. Conform sursei menţionate, pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

Programul naţional Start-Up Nation a însemnat, anul trecut: 19.297 de aplicanţi înscrişi, 8.444 de contracte semnate iniţial, 8.100 de contracte active, peste 21.000 de locuri de muncă nou înfiinţate şi inserţia pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate, şomerilor şi absolvenţilor, creşterea investiţiilor în tehnologii noi inovative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici