Guvernul a decis să elimine impozitul minim de la 1 octombrie

Guvernul a decis să elimine impozitul minim, de la 1 octombrie, urmând ca firmele să plătească impozit pe profit până la finele anului, iar începând cu 2011 să fie ţintite doar domeniile cu evaziune fiscală.

Guvernul a decis să elimine impozitul minim de la 1 octombrie (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că Guvernul a decis eliminarea impozitului minim, începând cu 1 octombrie.

"Firmele vor plăti de la 1octombrie şi până la 31 decembrie 2010 impozit pe profit, iar de la 1 ianuarie 2011 impozitul va fi ţintit spre domenii de evaziune fiscală", a precizat la rândul său ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

El a arătat că a fost mandatat de Guvern ca în termen de o lună să definitiveze sistemul impozitului forfetar, pentru anul viitor.

Impozitul minim, introdus în primăvara anului trecut, este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.

Firmele care înregistrează profit plătesc impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. La începutul acestui an, Guvernul a intenţionat să înlocuiască impozitul minim cu un impozit forfetar, însă măsura a fost amânată.



comentează şi tu Momentan sunt 24 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
IMPOZIT ,
COMENTARII
  • REMUS 30 sep 2010

    ZIARULVIITOR.RO

  • 1dpstrada 30 sep 2010

    mai oameni buni crizele economice sunt ceva normal..sunt kestii ciclice....au o amploare mai mica saumai mare de la perioade mai mici si mai mari si de la caz la caz..la noi e un * mare.....si numai da-ti vina numai pe stat..priviti-va si pe voi in ochi....sunt multi cersetori si hotzi in tara asta...si nu am refer la cei din coltz de strada .....aia cu gulere albe ...aici e kktul mare

  • Tibi 30 sep 2010

    Continuare pt. Altcineva: Raspunde la intrebarea "Cine omoara? Armele sau oamenii?" Mediteaza un pic si o sa constati ca nu ideologiile sunt gresite ci "samanta omeneasca" care este imorala, iar cei care dispun de valoarea muncii, la un moment dat, fie el capitalistul sef de institutie financiara (cum s-a intamplat la actuala criza) fie el demnitarul socialist, au FURAT.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa