Guvernul amână cu un an, până în 2012, creşterea taxelor de protecţie a proprietăţii industriale

Guvernul a amânat pentru 2012 creşterea cu 20% a taxelor de proprietate industrială percepute persoanelor fizice şi juridice, care trebuia aplicată din 2011, considerând că o asemenea majorare ar diminua numărul cererilor de protecţie, cu efect negativ asupra activităţii de inovare pe timp de criză.

34 afișări
Imaginea articolului Guvernul amână cu un an, până în 2012, creşterea taxelor de protecţie a proprietăţii industriale

Guvernul amână cu un an, până în 2012, creşterea taxelor de protecţie a proprietăţii industriale (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)

Majorarea de 20% rezulta din faptul că taxele din domeniul proprietăţii industriale urmau să fie calculate, începând cu 1 ianuarie 2011, la un curs de 4,3 lei pentru un euro faţă de valoarea de calcul actuală de 3,6 lei pentru un euro.

Prin ordonanţă de urgenţă, Executivul a decis ca actualizarea taxelor din domeniu să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2012, şi nu de anul viitor.

Guvernul justifică decizia prin faptul că majorarea taxelor pentru protecţia drepturilor de proprietate industrială va restrânge posibilităţile financiare ale solicitanţilor şi, implicit, va conduce la diminuarea numărului de cereri de protecţie, cu un puternic efect negativ asupra activităţii de inovare, în contextul relansării economice a mediului de afaceri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici