- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Guvernul Austriei anunţă un plan de austeritate pe cinci ani
Guvernul austriac a anunţat vineri un plan de austeritate pe termen de cinci ani, în valoare de 26,7 miliarde de euro, care prevede economii şi creşterea veniturilor fiscale, în vederea echilibrării bugetului până în 2016.
Componenta de reducere a cheltuielilor reprezintă 70% din acest program, iar restul veniturilor vor fi obţinute din impozite.
Astfel, planul prevede majorări de impozite şi introducerea unora noi, pentru atragerea unor încasări de 7 miliarde de euro, urmând ca restul până la 26,7 miliarde de euro să fie obţinute prin reducerea cheltuielilor, inclusiv de către autorităţile regionale.
Măsurile includ veniturile anticipate din introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare, la nivelul UE, din 2014, potrivit Reuters.
Guvernul a precizat că o taxă pe fondurile nedeclarate de austrieci din conturile din Elveţia ar putea genera anul viitor venituri de circa 1 miliard de euro.
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot
-
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al lui Szasz
Politic ieri, 22:57
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, duminică, la Odorheiu Secuiesc, la reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, întrucât este "un eveniment electoral" al lui Szasz Jeno, liderul PCM. citeşte tot





Nu exista comentarii