Guvernul încă speră să listeze 15% din acţiunile Hidroelectrica până la finele lunii iunie

Guvernul speră că Hidroelectrica va ieşi rapid din insolvenţă şi va putea astfel să vândă pe Bursă 15% din acţiunile companiei, informând în acest sens Fondul Monetar Internaţional că menţine luna iunie ca termen maxim pentru finalizarea procedurii, relevă scrisoarea de intenţie obţinută de MEDIAFAX

259 afișări
Imaginea articolului Guvernul încă speră să listeze 15% din acţiunile Hidroelectrica până la finele lunii iunie

Guvernul încă speră să listeze 15% din acţiunile Hidroelectrica până la finele lunii iunie (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

Documentul a fost semnat în luna martie şi transmis la Washington.

"În luna februarie, Curtea de Apel a plasat din nou Hidroelectrica în insolvenţă, până la soluţionarea pretenţiilor legale formulate de distribuitorii de energie împotriva companiei. Ne menţinem angajamentul de a lansa o OPI (ofertă publică iniţială-n.r.) la Hidroelectrica, în conformitate, cu criteriul de referinţă structural, de îndată ce compania iese din insolvenţă", se arată în scrisoare.

În acelaşi timp, în anexa scrisorii transmisă FMI, termenul maxim pentru lansarea unei oferte publice iniţiale pentru 15% din acţiunile deţinute de stat la Hidroelectrica este menţinut ca sfârşit al lunii iunie.

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă după ce, pe 25 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursurile formulate de traderii de energie Alpiq, Energy Holding şi EFT, dar şi de Andritz Hydro, Alro, Elsid Titu şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

Remus Borza, proprietarul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat pentru MEDIAFAX, în urmă cu două săptămâni, că va folosi cotenstaţia în anulare în instanţă pentru a obţine ieşirea companiei din insolvenţă, însă doar după ce Curtea de Apel va prezenta motivarea hotărârii.

Şi Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie, a declarat că Ministerul Economiei va scoate "cât mai repede" Hidroelectrica din insolvenţă, fiind posibilă o cale extraordinară de atac, şi va restructura compania, prin renunţarea la investiţiile care nu contribuie la producţia de electricitate.

Managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, a afirmat însă că este imposibilă listarea Hidrolectrica în acest an, din cauza reintrării producătorului de energie în insolvenţă, şi că Fondul va reevalua valoarea participaţiei deţinute la companie.

Fondul Proprietatea deţine 19,94% din acţiunile Hidroelectrica, statul controlând restul de 80,05% din capitalul Hidroelectrica.

Conform înţelegerii cu FMI, Hidroelectrica ar trebui listată la bursă în luna iunie, cu 15% din acţiuni.

Statul a selectat la finalul lunii ianuarie consorţiul de brokeri pentru intermedierea ofertei pentru listarea companiei, format din Raiffeisen Capital&Investment şi Morgan Stanley, însă o lună mai târziu, pe 25 februarie, Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă.

Hidrolectrica s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 - iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu "băieţii deştepţi" din energie.

Euro Insol a arătat, într-un raport privind cauzele insolvenţei companiei de stat, că acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici