Harta de business a României. Care sunt cei mai mari exportatori de bunuri

Industria românească se sprijină pe o mână de întreprinderi care au rezistat mutaţiilor din anii ’90 iar astăzi sunt printre prin­cipalii exportatori şi anga­jatori în judeţul în care au reşedinţa, dar care antrenează pe orizontală multe alte businessuri, susţinând în ace­laşi timp mii de joburi indirect.

1109 afișări
Imaginea articolului Harta de business a României. Care sunt cei mai mari exportatori de bunuri

Harta de business a României. Care sunt cei mai mari exportatori de bunuri

Dacia, rafinăria Petromidia, şantierul naval Daewoo Mangalia se află printre cei mai importanţi fur­ni­zori de bunuri „made in Româ­nia“ în străinătate.

Însă, în ultimii 25 de ani România a pierdut sute de fabrici, pe uşa cărora s-a pus lacătul, milioane de locuri de muncă, iar multe dintre judeţe şi-au uitat tradiţia industrială. Spre exemplu, Bacău era cândva un pol naţional în sectorul petrolului şi petrochimiei, dar acum e cunoscut mai ales ca sediu al unui lanţ de magazine şi al unui imperiu în sectorul procesării cărnii de pui.

Din punctul de vedere al salariului mediu, doar în Bucureşti angajaţii câştigă peste 2.000 de lei net pe lună, în timp ce media la nivel naţio­nal a rămas în jurul valorii de aproape 1.600 de lei, fiind de trei ori mai redusă decât salariul mediu din Uniunea Europeană. Creşterea economică de 5% nu va fi po­si­bi­lă fără o clasă mun­ci­toa­re bine cali­fi­ca­tă, pentru care angajatorii să fie dispuşi să plă­teas­că salarii aliniate cu cele din statele dezvoltate.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici