Hidroelectrica, parteneriat de joint-venture cu Masdar pentru proiecte în energie regenerabilă

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România şi care se pregăteşte de listarea la BVB, a încheiat un parteneriat de joint-venture cu Abu Dhabi Future Energy Company Masdar în scopul dezvoltării, investitirii, construirii şi exploatării de proiecte de energie regenerabilă.

535 afișări
Imaginea articolului Hidroelectrica, parteneriat de joint-venture cu Masdar pentru proiecte în energie regenerabilă

Potrivit Ziarului Financiar, decizia a fost luată prin adunarea generală a acţionarilor Hidroelectrica, acolo unde statul român, cu 80% din companie, a votat pentru acest joint-venture.

Cu sediul în Abu Dhabi, Masdar este una dintre cele mai importante companii de energie regenerabilă din lume, aflată în prima linie a tranziţiei energetice globale.

În prezent, Masdar este activ în peste 40 de ţări de pe şase continente şi a investit sau s-a angajat să investească în proiecte cu o valoare combinată de peste 30 de miliarde de dolari, cu o capacitate totală de peste 20 de gigawaţi (GW), capabili să compenseze 30 de milioane de tone de emisii de CO2 anual.

„Cu moştenirea noastră din ce în ce mai mare în ceea ce priveşte furnizarea de energie regenerabilă şi noua noastră unitate de afaceri de hidrogen verde, Masdar joacă un rol-cheie în tranziţia EAU către o economie durabilă bazată pe cunoaştere, extinzând poziţia de lider în domeniul energetic a EAU şi sprijinind campania globală pentru atingerea obiectivului net zero”, se arată într-o prezentare a Masdar.

În decembrie 2022, Abu Dhabi National Energy Company PJSC (TAQA) şi Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC), s-au alăturat Mubadala Investment Company (Mubadala) în calitate de acţionari în Masdar.

„Am contribuit la realizarea unor proiecte de pionierat care au redefinit ceea ce se poate realiza, cum ar fi Hywind Scotland, primul parc eolian offshore plutitor din lume, şi Sharjah Waste to Energy Plant, prima instalaţie de acest tip la scară comercială din Orientul Mijlociu”.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România şi cea mai aşteptată listare la Bursa de Valori Bucureşti, a încheiat anul 2022 cu venituri de 9,1 mld. lei, în creştere cu 40%, şi cu un profit net de 4 mld. lei, plus 32,7%, potrivit raportului acţionarului minoritar Fondul Proprietatea. Pe baza acestor rezultate, şi luând în calcul evaluarea de 55 mld. lei pe care KPMG o acordă companiei, Hidroelectrica se tranzacţionează la de 14 ori profitul net.

„Conform conducerii, în anul 2022 la nivel individual Hidroelectrica SA a înregistrat un impozit pe venitul suplimentar de 557,1 milioane Lei comparativ cu 113,2 milioane Lei în 2021 şi a înregistrat un cost cu apa uzinată de 451,0 milioane Lei, în scădere cu 16,5% faţă de 2021, ca urmare a volumului mai mic de energie electrică produsă”, potrivit FP.

La sfârşitul lunii decembrie 2022 lichidităţile companiei erau de 4,13 miliarde Lei. „La aceeaşi dată valoarea datoriilor totale purtătoare de dobânzi a fost de 498,4 milioane Lei, comparativ cu 579,3 milioane Lei la sfârşitul lunii decembrie 2021. În cursul perioadei, fluxurile de numerar din activitatea operaţională au fost de 4.511,7 milioane Lei comparativ cu 3.952,9 milioane Lei în 2021. Investiţiile companiei în 2022 au fost de 194,1 milioane Lei, comparativ cu 829,3 milioane în 2021 (din care 635,2 milioane Lei aferente achiziţiei parcului eolian Crucea)”.

Compania a vândut energie electrică de 14,33TWH, în scădere cu 16%, însă preţul mediu de vânzare mai mare cu 65% la 560 de lei/MWH a adus rezultate istorice.

La nouă luni din 2022 Hidroelectrica a raportat 3,5 mld. lei profit, deci în T4/2022 a avut circa 500 mil. lei. La nouă luni din 2021 compania a înregistrat 3,5 mld. lei, adica în ultimul trimestru din 2021 a livrat 456 mil. lei.​

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici