Hotelul Royal din Bucureşti a fost scos la vânzare cu 17 milioane de euro

Hotelul Royal, deschis în urmă cu trei ani în zona Unirii din Bucureşti şi clasificat la patru stele, a fost scos la vânzare pe un site imobiliar cu suma de 17 milioane de euro.

763 afișări

Hotelul are 97 de camere, dintre care şase apartamente, clasificate la patru stele.

Unitatea beneficiază şi de trei săli de conferinţe, cu suprafeţe de 25 de metri pătraţi, 60 de metri pătraţi şi 120 de metri pătraţi.

În plus, hotelul are şi un restaurant cu 120 de locuri şi un bar cu 50 de locuri.

Proprietarul hotelului, firma Baron Service din Constanţa, deţine 500 de metri pătraţi din terenul pe care este construit imobilul, restul de 1.300 de metri pătraţi fiind concesionat.

Clădirea este structurată pe zece etaje şi are o suprafaţă construită de 7.000 de metri pătraţi.

Baron Service, firmă deţinută de doi români, mai are în proprietate şi hotelul Royal din Constanţa (patru stele şi 50 de camere).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici