În 20 de ani gradul de urbanizare al României a avansat cu doar 0.6%

Din 1990 şi până în 2011 gradul de urbanizare al României a crescut cu doar 0,6% - de la 54,3% la 1 iulie 1990 la 54,9% la 1 iulie 2011. Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) sunt, prin neutralitatea lor, nemiloase. Nu am progresat cu nimic în ultimii 20 de ani?

914 afișări
Imaginea articolului În 20 de ani gradul de urbanizare al României a avansat cu doar 0.6%

În 20 de ani gradul de urbanizare al României a avansat cu doar 0.6% (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Sociologii şi economiştii au explicaţii dintre cele mai diverse pentru ceea ce reflectă Statistica. Dar cu toţii dau credit unei observaţii de mult făcute: gradul de urbanizare este în directă legătură cu gradul de bunăstare al oamenilor. Dacă "industrializarea forţată" din urmă cu câteva decenii, asociată cu urbanizarea (care creştea cu zece procente la un deceniu), este istorie, revenirea la normalitate trebuie să însemne stagnare? 

Nici 1% creştere a urbanizării, în 20 de ani, într-o ţară în care, într-o proporţie covârşitoare, "ru­ralul" are ca atribut sărăcia. "Nu asta este marea problemă (a locui într-o zonă rurală - n.n.).

Problema este că locuitorii din ruralul românesc stau extrem de prost la alimentarea cu apă curentă, nu au încălzire centrală, nu au toalete. Totul se reflectă în nivelul de trai, în nivelul de sănătate", spune profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti. 

Citeşte articolul integral despre nivelul de urbanizare din România pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici