Industria hotelieră: ”Scapă cine poate!”

  • Circa 70% dintre hoteluri nu au niciun motiv să ţină uşile deschise în contextul actual, spun specialiştii
  • În 2019 erau înregistrate 8.400 de unităţi de cazare, dublu faţă de 2008
  • Cei 130 de mil. de euro, ajutor de la Guvern, nu acoperă pierderile de 3 mld. de euro din turism
305 afișări
Imaginea articolului Industria hotelieră: ”Scapă cine poate!”

Industria hotelieră, afectată puternic de pandemia Covid-19, s-a dublat în ultimii zece ani. Anul trecut avea venituri de 1,6 miliarde de euro dintr-un total al pieţei HoReCa de 5 miliarde de euro. Din cauza pandemiei, speciliaştii estimează că industria hotelieră are pierderi de peste 1 miliard de euro şi industria ospitalităţii, de peste 3 miliarde de euro, iar cei 130 de milioane de euro promişi de Guvern nu sunt destui pentru a acoperi aceste pierderi. Alianţa pentru Turism a susţinut astăzi o conferinţă de presă la care au participat reprezentanţi ai acestui sector. Ei spun că au nevoie de ajutorul statului urgent, acum, când sectorul hoterilier este deja la sub 10% din capacitate.

„Singura variantă e să primim un sprijin de la autorităţi care să ne facă să depăşim momentul. Industria noastră a pierdut miliarde în această perioadă. Cu un ajutor de 130 de milioane nu poţi să depăşeşti o criză de 3 miliarde”, spune Călin Ile, preşedinte Federaţiei Industriei Hoteliere.

„Există acele granturi, 1 miliard de euro care au fost gândite în special pentru indsutria turismului. Acolo s-a lărgit foarte mult raza de aplicare. Au aplicat destul de multe CAEN-uri. Ştiţi foarte bine că s-au înscris 23.000 de firme. Pe plafonul actual se califică undeva la 3-4.000. Rămâne să vedem dacă promisiunile legate de lărgirea plafonului la încă 500 de milioane de euro va intra în vigoare. Dacă nu se iau măsuri urgente lucrurile vor intra pe un făgaş în care scapă cine poate”, crede Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici