Inflaţia din zona euro a scăzut în ianuarie la 0,7%, revenind la nivelul minim record

Inflaţia anuală din zona euro a scăzut în ianuarie la 0,7% şi a revenit astfel la nivelul minim record, îndepărtându-se din nou de ţinta Băncii Centrale Europene.

174 afișări
Imaginea articolului Inflaţia din zona euro a scăzut în ianuarie la 0,7%, revenind la nivelul minim record

Inflaţia din zona euro a scăzut în ianuarie la 0,7%, revenind la nivelul minim record (Imagine: Shutterstock)

În decembrie, preţurile de consum din zona euro au crescut cu 0,8%.

Preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au crescut în ianuarie cu 1,7%, încetinind de la 1,8% în decembrie, potrivit datelor anunţate vineri de Eurostat.

Creşterea preţurilor a încetinit şi în zona bunurilor industriale, de la 0,3% la 0,2%.

În sectorul energiei, preţurile au scăzut în ianuarie cu 1,2%, după ce au stagnat în decembrie.

Singura evoluţie pozitivă a fost înregistrată în sectorul serviciilor, unde preţurile au crescut cu 1,1% în ianuarie, faţă de 1% în decembrie.

TITLURILE ZILEI

BCE ţinteşte o inflaţie de puţin sub 2% şi a redus la finele anului trecut dobânda de politică monetară la minimul istoric de 0,25%.

Şomajul din zona euro stagnează începând din luna aprilie a anului trecut la 12%, aproape 20 de milioane de persoane căutând un loc de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici