Înmatriculările de maşini rulate au crescut cu 150% în 2008

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 8,6% anul trecut, la 285.504 unităţi, în timp ce înregistrările de maşini rulate au urcat cu 151,4%, la un nivel record de 310.885 maşini.

Înmatriculările de maşini rulate au crescut cu 150% pe 2008 (Imagine: Mediafax Foto)

În 2007 au intrat în circulaţie semnificativ mai multe maşini noi (312.533 unităţi) decât rulate (123.622 autoturisme), dar anul trecut cele second-hand au fost cu peste 25.000 de unităţi deasupra modelelor noi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA)

În decembrie 2008, înmatriculările de maşini noi au căzut cu 21,9%, de la 24.148 autoturisme în ultima lună din 2007 la 18.854 unităţi în luna corespunzătoare a anului trecut.

Pe de altă parte, înregistrările de maşini rulate de import au crescut în decembrie 2008 de aproape şase ori (471%) faţă de aceeaşi lună din 2007, de la 9.573 unităţi la 54.712 automobile.

Din aceste date rezultă că, în decembrie, noile întrări în circulaţie ale automobilelor second-hand au depăşit de aproape trei ori înmatriculările de maşini noi.

De asemenea, informaţiile DRPCIV arată că anul trecut numărul total al înmatriculărilor de autoturisme - noi şi rulate - a crescut cu 36,7% faţă de 2007, de la 436.155 unităţi la 596.389 maşini, avans dat exclusiv de maşinile second-hand, întrucât piaţa celor noi a scăzut.

Înmatriculările de autoturisme rulate au început să crească notabil după ce la 1 iulie 2008 a fost redusă semnificativ taxa auto pentru maşinile second-hand, în timp ce cuantumul pentru cele noi a crescut uşor.

Pentru a combate importurile masive de automobile rulate şi invocând protecţia mediului, guvernul Tăriceanu a decis să tripleze taxa auto pentru maşinile folosite începând cu 15 decembrie 2008. Tot atunci a fost triplată şi taxa pe poluare pentru autovehiculele noi Euro 4 care au motoare de peste 2 litri, fiind exceptate, în schimb, maşinile noi cu motoare mai mici de 2 litri, cele Euro 5, cu propulsoare electrice sau hibride.

Citeşte şi

Guvernul va lua o decizie în privinţa taxei de poluare auto după 15 ianuarie

Guvernul revine şi triplează taxa auto din 15 decembrie

Taxa auto va fi suspendată pentru vehiculele Euro 4

CE: Taxa auto trebuie ridicată şi pentru vehicule rulate înmatriculate în UE până în decembrie 2009

Taxa auto a fost triplată luni, odată cu publicarea în MO

Guvernul triplează taxa auto pentru toate maşinile rulate

Reduceri suplimentare la taxa de poluare auto



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
ÎNMATRICULĂRI AUTO ,
taxa auto ,
STATISTICĂ ,
maşini ,
maşini rulate ,
maşini vechi
COMENTARII
  • mihai 8 ian 2009

    am citit comentariul lui alin si m-am hotarat sa ofer o recompensa : 1 000 euro oricarui angajat din ministerul finantelor care imi indica , cu acte , o singura persoana fizica din romania care, in ultimii doi ani ,a declarat catre stat veniturile realizate din comertul cu masini importate .

  • alin 8 ian 2009

    romania este singura tara din europa in care importurile de masini sh, in scopuri comerciale, sunt efectuate aproape in totalitate ilegal , la negru , de catre persoane fizice neautorizate !! impozite catre stat pentru aceste venituri , zero lei !! toate acestea pentru ca am avut la finante un ministru catastrofa !!!!!!!!

  • guest mediafax.ro 8 ian 2009

    Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 8,6% anul trecut, la 285.504 unităţi, în timp ce înregistrările de maşini rulate au urcat cu 151,4%, la un nivel record de 310.885 maşini.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa