INS: Managerii anticipează creşterea preţurilor şi menţinerea numărului de angajaţi în toamna 2018

Managerii din industrie, construcţii, comerţ şi servicii anticipează că în această toamnă vor mări preţurile, pe fondul unor activităţi în dezvoltare, şi vor menţine sau chiar vor mări numărul de salariaţi, arată rezultatele unui sondaj publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

147 afișări
Imaginea articolului INS: Managerii anticipează creşterea preţurilor şi menţinerea numărului de angajaţi în toamna 2018

INS: Managerii anticipează creşterea preţurilor şi menţinerea numărului de angajaţi în toamna 2018

În cadrul anchetei de conjunctură din luna august 2018, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei. Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se va înregistra tendinţă de creştere, urmată de activitatea de fabricare a băuturilor şi de activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate. Iar pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni.

În construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a volumului producţiei. Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi, iar în ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creşterea moderată a acestora.

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii economice. astfel că şi volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o creştere.

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creşterea moderată a numărului de salariaţi şi creşterea moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul.

Conform estimărilor din luna august 2018, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni. În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi, iar preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea o tendinţă de relativă stabilitate, mai arată sondajul INS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici