- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Întâlnirea delegaţiei FMI cu Boc a fost reprogramată pentru joi
Întâlnirea premierului interimar, Emil Boc, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), stabilită iniţial pentru miercuri seara, a fost reprogramată pentru joi, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Sursele citate nu au precizat motivul reprogramării întâlnirii.
La această discuţie se va discuta şi despre proiectul de buget pentru anul viitor.
Ultima discuţie dintre membrii delegaţiei FMI şi şeful Guvernului a avut loc în urmă cu o săptămână.
Adoptarea proiectului de buget pentru 2010 este una dintre condiţiile incluse în acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, pentru eliberarea în luna decembrie a unei tranşe din împrumut.
Vicepreşedintele PSD Dan Nica a declarat, marţi seară, că PSD, după consultări cu PNL şi cu UDMR, a decis să propună adoptarea, miercuri, a unei hotărâri a Parlamentului care să dea dreptul Guvernului demis condus de Emil Boc să propună un proiect de buget pe 2010.
La sfârşitul săptămânii trecute, Emil Boc a declarat că proiectul de buget pentru anul viitor va fi finalizat de Guvern în prima decadă a lunii noiembrie şi ar putea fi promovat în Parlament sub forma unei iniţiative legislative de către membrii Cabinetului care sunt şi parlamentari.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





hm... ce va fi daca nu primim banii de la FMI? nu prea vad acest guvern mirific sa aiba vreo solutie, ca si pana acum... solutii 0 , asteptam salvarea de la altii, noi nu facem nimic!
citesc www.toniiordache.ro , are articole de actualitate din care am inteles mai mult despre criza decat din toate statisticile si analizele specialistilor locali, recomand
si acest boc trebuie sa plece
As sfatui delegatia FMI sa evite contactul cu un guvern lovit si de gripa porcina, si de ciuma portocalie, spre apararea propriei integritati.