Intrarea unui stat membru în faliment poate însemna prăbuşirea zonei euro

Intrarea în incapacitate de plată a unui stat din zona euro ar putea însemna sfârşitul uniunii monetare, însă această situaţie este puţin probabilă, a declarat, joi, directorul operaţional al agenţiei pentru administrarea datoriei statului din Germania.

36 afișări
Imaginea articolului Intrarea unui stat membru în faliment poate însemna prăbuşirea zonei euro

Intrarea unui stat membru în faliment poate însemna prăbuşirea zonei euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cred că dacă oricare din cei 16 membri ar intra în incapapcitate de plată ar însemna prăbuşirea întregului sistem. Dacă o ţară va intra în faliment va însemna sfârşitul (zonei euro, n.r.)", a afirmat directorul operaţional al Agenţiei Financiare Germane, Carl Heinz Daube.

Oficialul, aflat la Londra pentru o conferinţă cu investitorii, a afirmat, pentru postul de televiziune Reuters, că problemele care afectează Grecia au reprezentat un test dur privind solidaritatea membrilor zonei euro.

Directorul diviziei pentru calificative de ţară din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa al agenţiei Standard & Poor's (S&P), Moritz Kraemer, a afirmat, în cadrul aceleiaşi conferinţe, că ratingul Greciei a rămas în categoria recomandată pentru investiţii, în pofida revizuirilor în scădere din ultimele luni.

"Dintre statele ale căror ratinguri au fost modificate negativ, Grecia a fost cea mai afectată, dar nu este sfârşitul lumii, se află încă în categoria recomandată pentru investiţii", a afirmat el.

S&P a anunţat, miercuri, că ar putea reduce ratingul "BBB+" al Greciei cu una sau două trepte în termen de o lună, din cauza riscurilor ca programul de reducere a deficitului bugetar să nu fie respectat.

Agenţia de evaluare financiară Moody's a avertizat, joi, că orice schimbare a ratingului statului elen va depinde de respectarea de către autorităţile de la Atena a planului de reforme.

Grecia s-a angajat faţă de Uniunea Europeană să reducă deficitul bugetar cu patru puncte procentuale în 2010, la 8,7%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici