Investitorii pot începe să depună cererile de finanţare pentru schema de ajutor de stat

Investitorii pot depune de luni, 10 septembrie, cererile de finanţare pentru schema de ajutor de stat 807/2014, potrivit Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Bugetul alocat schemei în acest anul pentru emiterea de acorduri pentru finanţare cu plată în perioada 2019-2021 este de 614 milioane lei.

191 afișări
Imaginea articolului Investitorii pot începe să depună cererile de finanţare pentru schema de ajutor de stat

Investitorii pot începe să depună cererile de finanţare pentru schema de ajutor de stat

„Bugetul de 614 milioane de lei reprezintă prima alocare bugetară din anul 2018 din bugetul schemei de ajutor de stat neutilizat până în anul 2018 în valoare de 1,8 miliarde lei”, a precizat MFP într-un comunicat de presă din 29 august. Această sumă este cu 3,8% mai mică decât cea anunţată iniţial ca buget anual alocat programului, respectiv de 638 milioane de lei (aproximativ 145 de milioane de euro).

Valoarea minimă a investiţiei pe care o pot solicita investitorii este de 13,5 milioane lei (aproximativ 3 milioane de euro). Operatorul economic poate demara proiectul de investiţii după depunerea cererii de acord pentru finanţare. Cererile de acord pentru finanţare se depun în sesiune continuă, până la data epuizării bugetului anual. Companiile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi nou-înfiinţate sau cel în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari.

Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, din Bd. Libertăţii nr. 16, sector 5, Bucureşti, menţionându-se pe plic: „Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014”. Aceste cereri se analizează şi se soluţionează în ordinea înregistrării şi în limita creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

MFP va publica pe site-ul său, săptămânal, lista cererilor de acord pentru finanţare depuse şi stadiul analizei acestora (în analiză, s-a emis acord, s-a emis scrisoare de respingere, în aşteptare, după caz). Cererile de acord pentru finanţare nesoluţionate până la data epuizării creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale se restituie companiilor.

„În cazul în care, în urma evaluării se emit scrisori de respingere a cererilor de acord pentru finanţare, şi astfel rămân disponibile credite de angajament şi bugetare cererile de acord pentru finanţare rămase în aşteptare, care nu au făcut obiectul evaluării din cauza faptului că ajutorul solicitat depăşea bugetul alocat, se vor analiza în ordinea înregistrării. Pentru Cererile de acord pentru finanţare, aflate iniţial în aşteptare, termenele de analiză/soluţionare prevăzute de actul normativ vor curge de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a listei săptămânale a cererilor depuse”, se explică într-un document de presă al Finanţelor.

Toate informaţiile privind condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea obţinerii finanţării şi modul de completare a documentelor necesare se regăsesc la secţiunea Ajutor de stat – H.G. nr. 807/2014. În plus, orice întrebări, sesizări şi solicitări de clarificări referitoare la prevederile acestui mecanism de finanţare pot fi adresate prin intermediul platformei dedicate, aflată la dispoziţia operatorilor economici pe site-ul MFP, susţin reprezentanţii ministerului.

Iniţial, Guvernul a anunţat deschiderea schemei de ajutor de stat începând cu data de 27 august 2018, dar termenul a fost amânat până după adoptarea rectificării bugetare, care a intrat în vigoare de vineri, 7 septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici