Isărescu: Dobânzile din piaţă ar putea urca

Dobânzile din piaţă ar putea creşte ca urmare a zvonurilor şi părerilor exagerate privind influenţa situaţiei Greciei, deşi pieţele financiare româneşti s-au maturizat, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

48 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Dobânzile din piaţă ar putea urca

Isărescu: Dobânzile din piaţă ar putea urca (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu cred că va fi cazul. Există suficientă lichiditate, dar în momentele în care se cultivă o anumită panică, bineînţeles că pieţele sunt sensibile şi reacţionează. Părerea mea este că pieţele financiare româneşti s-au maturizat, dar sunt încă sensibile la zvonuri şi puncte de vedere exagerate, deci putem să vedem şi ridicări de dobândă", a spus Isărescu, întrebat dacă dobânzile ar putea creşte, după ce efectele situaţiei din Grecia s-au resimţit deja pe pieţele valutare.

El a arătat că în prezent dobânzile de pe piaţa monetară sunt în continuare mai mici decât rata de politică monetară.

Şeful băncii centrale a explicat că influenţa din exterior va fi "micşorată la maxim", în contextul în care băncile româneşti cu capital grecesc sunt foarte bine capitalizate, supravegheate şi reglementate

El a arătat că băncile româneşti cu capital grecesc se finanţează în mare măsură de pe piaţa internă, la dobânzi care sunt în prezent în scădere, iar pe piaţa monetară există mai degrabă un exces de lichiditate decât un deficit.

"Nu avem probleme de lichiditate la băncile româneşti cu capital grecesc. Nu este motiv de exagerare, cred că ăsta este ultimul lucru de care avem nevoie. Influenţele externe nu pot negate, nici eu nu le neg, pentru că trăim într-o lume globalizată. Noi am deschis conturile de capital şi categoric vor exista anumite influenţe", a spus guvernatorul băncii centrale.

El a afirmat că, pe lângă atuurile pe care România le are la nivelul sistemului bancar, există şi unele avantaje la nivel macroeconomic, cum ar fi rezerva consistentă, dobânzile care sunt în continuare atractive, chiar dacă au scăzut, şi instituţiile de supraveghere puternice.

"Cred că trebuie să privim cu relativ calm la ceea ce se întâmplă în regiunea noastră", a spus Isărescu.

El a concluzionat că toate băncile din România, inclusiv cele cu capital grecesc, au indicatori de solvabilitate şi lichiditate la niveluri mai mult decât corespunzătoare şi a afirmat că nu vede motiv de îngrijorare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici