Isărescu: Nu ţintim un nivel de curs, dar încercăm să nu stricăm intervalul de echilibru existent

BNR apreciază că rata de schimb se situează în prezent într-o zonă de echilibru şi urmăreşte ca măsuri "nechibzuite" să nu dăuneze, fără a urmări un curs de echilibru, a declarat luni guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

239 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Nu ţintim un nivel de curs, dar încercăm să nu stricăm intervalul de echilibru existent

Isărescu: Nu ţintim un nivel de curs, dar încercăm să nu stricăm intervalul de echilibru existent (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)

"În ianuarie, situaţia internaţională, în maniera în care va evolua ea, situaţia fluxurilor de capital va conta foarte mult (pentru decizia BNR de politică monetară). Spun situaţia fluxurilor de capital, şi nu curs, pentru că nu vreau să dau sentimentul că ţintim un anumit nivel de curs. Ne uităm la o zonă de echilibru a cursului, care există în acest moment, şi nu vrem s-o stricăm prin mişcări nechibzuite", a spus Isărescu.

Leul se tranzacţionează luni pe piaţa interbancară la cotaţii apropiate de 4,3550 lei/euro. În acest an, moneda naţională s-a depreciat cu 1,5% în faţa euro, cursul de referinţă de vineri anunţat de BNR plasându-se la 4,3497 lei/euro.

Cel mai ridicat nivel din acest a fost înregistrat joi, când BNR a anunţat un curs de 4,3585 lei/euro. Această cotaţie reprezintă maximul ultimelor 16 luni şi s-a plasat aproape de maximul istoric, de 4,3688 lei/euro.

Consiliul de Administraţie al băncii centrale a redus săptămâna trecută, pentru prima dată în ultimul an şi jumătate, rata dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,25% la 6%, dând astfel un semnal pentru revigorarea creditării şi susţinerea creşterii economice.

Analiştii contactaţi de MEDIAFAX se aşteaptă ca trendul de reducere a dobânzilor să continue, în paşi mici, de câte 0,25 puncte procentuale, şi în prima jumătate a anului viitor şi să fie asociat şi cu scăderi ale ratei rezervelor minime obligatorii în lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici