Isărescu: ROBOR-ul pe termen scurt va scădea, cel pe termen lung s-ar putea să mai crească

ROBOR-ul - cel puţin pe termen scurt, până într-o lună - va scădea. Cel pe termen mai îndelungat - trei luni, şase luni - s-ar putea să mai crească, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, precizând însă că este o prognoză personală.

1473 afișări
Imaginea articolului Isărescu: ROBOR-ul pe termen scurt va scădea, cel pe termen lung s-ar putea să mai crească

Isărescu: ROBOR-ul pe termen scurt va scădea, cel pe termen lung s-ar putea să mai crească

Isărescu a precizat, la un briefing de presă care a urmat şedinţei de politică monetară, că pentru BNR „sunt mai importante cotaţiile ROBOR pe termen scurt, referindu-se la cele de overnight („peste noapte”), de o zi, o săptămână şi o lună.

Mugur Isărescu a mai pus evoluţia indicilor ROBOR şi pe seama reacţiei pieţei, a mediatizării excesive a subiectului şi pe dispariţia lichidităţilor din piaţă - din acest ultim punct de vedere referindu-se strict la colectarea taxelor şi impozitelor şi repunerea ulterioară a banilor în circulaţie.

TITLURILE ZILEI

„Deciziile nu sunt ale noastre, sunt decizii ale pieţei”, a declarat Mugur Isarescu.

Conform Guvernatorului BNR, nici dobânzile pe termen scurt nu au cum să crească decât dacă apare o disfuncţionalitate a pieţei sau în situaţia în care o bancă comite erori.

Nu în ultimu rând, Mugur Isărescu a evitat să dea un termen la care va fi plafonat gradul de îndatorare al populaţiei, adăugând şi că există „discuţii lunare” între reprezentanţii BNR şi cei ai băncilor comerciale. „A găsi instrumentele cele mai bune pentru a descuraja creditarea acolo unde se duce spre zone imprudente, nesănătoase, şi a încuraja creditarea care duce spre domenii sănătoase, nu este o treabă chiar atât de simplă. Lucrăm numai cu instrumente indirecte. Avem foarte puţine instrumente directe”, a subliniat guvernatorul BNR.

„Activitatea noastră nu este legată, câtuşi de puţin, de oprirea creditării, de descurajarea creditării în general”, a mai spus Isărescu.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri menţinerea dobânzii de politică monetară la 2,50%, păstrând totodată şi dobânzile pentru facilitatea de depozit, la 1,50%, şi a celei pentru facilitatea de creditare, la 3,50%.

„În şedinţa din 4 iulie 2018, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele: menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an; menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50 la sută pe an; păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, arată un comunicat al băncii centrale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici