Iulian Stanciu, eMAG: Aşteptăm finalizarea măsurilor fiscale astfel încât programatorii să nu fie lăsaţi deoparte

Iulian Stanciu, directorul general al eMAG, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că este aşteptată finalizarea măsurilor prevăzute în Codul Fiscal pentru ca „programatorii să nu fie lăsaţi deoparte” şi pentru evitarea costurilor suplimentare asupra domeniului IT.

426 afișări
Imaginea articolului Iulian Stanciu, eMAG: Aşteptăm finalizarea măsurilor fiscale astfel încât programatorii să nu fie lăsaţi deoparte

Iulian Stanciu, eMAG: Aşteptăm finalizarea măsurilor fiscale astfel încât programatorii să nu fie lăsaţi deoparte

„Lipsa predictibilităţii din punctul de vedere al măsurilor fiscale poate afecta planuri pe termen lung. În acelaşi timp, e dreptul Guvernului de a ajusta politica fiscală, în funcţie de contextul economic global, european şi ce se întâmplă în România. Aşteptăm finalizarea măsurilor astfel încât programatorii să nu fie lăsaţi deoparte şi să nu fie pusă o povară mai mare fix pe domeniul cu creşterea cea mai mare şi contribuţie mare la PIB”, a declarat Iulian Stanciu, directorul general al eMAG.

„Este un lucru foarte bun că se va ţine cont şi de programatori, de categoriile sociale care ar fi avut ori o scădere a salariului ori o creştere a costului companiei, undeva la 6,5%. Am văzut ultimele declaraţii în sensul ăsta”, a mai spus Stanciu, făcând referire la anunţul liderului PSD, Liviu Dragnea.

Dragnea a precizat, duminică, în cadrul congresului TSD, întrebat dacă OUG privind Codul Fiscal va suferi modificări în Parlament, că există o singură problemă, respectiv a firmelor IT, el menţionând că Guvernul are mai multe variante pentru ca aceste firme să aibă în continuare avantaje.

„Avem o singură problemă care va fi rezolvată de către Guvern – cei care lucrează în IT care aveau deja impozitul pe venit zero. Dar sunt mai multe variante pe care colegii din Guvern o să le propună în aşa fel încât firmele din IT să aibă avantaje în continuare”, a spus Dragnea

El a menţionat că impozitul pe venit zero în cazul acestora va rămâne în continuare, iar salariile oricum nu vor scădea. „Se pune problema dacă firma (IT, n.r.) cheltuieşte mai mult. Nu sunt probleme”, a menţionat Dragnea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici