Juncker: Rata de schimb a euro se află la un nivel prea ridicat

Rata de schimb a euro, de 1,4 dolari pe unitate, se află la un nivel prea ridicat, iar moneda americană nu reflectă fundamentele economiei Statelor Unite, a declarat, vineri, preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker.

33 afișări
Imaginea articolului Juncker: Rata de schimb a euro se află la un nivel prea ridicat

Juncker: Rata de schimb a euro se află la un nivel prea ridicat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Euro pare astăzi un pic prea puternic", a afirmat Juncker într-o conferinţă de presă susţinută la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional (FMI) de la Washington.

În această seară urmează să aibă loc o reuniune a miniştrilor de Finanţe şi a reprezentanţilor băncilor centrale din statele membre ale G7.

Moneda unică europeană a depăşit, joi, pragul de 1,4 dolari pe unitate, ulterior fiind tranzacţionată în creştere cu 0,1% faţă de închiderea de joi, la 1,3933 dolari pe unitate.

"Juncker a inversat tendinţa pieţei, afirmând că nu este mulţumit că euro a atins 1,4 dolari pe unitate. Acest fapt amplifică temerile referitoare la devalorizările valutelor în scopuri comerciale", a declarat Michael Woolfolk, analist la banca BNY Mellon.

Indicele dolarului, care evaluează performanţele monedei americane faţă de un coş de şase valute importante, a coborât cu 0,1%, la 77,266 puncte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici