Legea dării în plată a intrat în vigoare. Cum se poate stinge datoria către bancă

Legea dării în plată a intrat vineri în vigoare, la 15 zile după ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannnis şi publicată în Monitorul Oficial.

8747 afișări
Imaginea articolului Legea dării în plată a intrat în vigoare. Cum se poate stinge datoria către bancă

Legea dării în plată a intrat în vigoare

Darea în plată presupune că debitorul care are probleme la plata creditelor imobiliare mai mici de 250.000 de euro se poate prezenta la bancă şi în schimbul cheilor imobilului îşi poate stinge datoria.

Concret, orice persoană care a făcut un credit ipotecar va putea să apeleze la darea în plată, însă nu şi dacă are un credit obţinut prin programul guvernamental Prima casă.

Dacă obligaţiile din contractul de credit sunt garantate cu două sau mai multe bunuri pentru a beneficia de darea în plată, debitorul va trebui să cedeze toate bunurile ipotecate, stipulează legea iniţiată de deputatul PNL Daniel Zamfir.

TITLURILE ZILEI

Persoanele fizice care vor vrea să beneficieze de darea în plată trebuie să notifice instituţia de credit despre decizia de a ceda imobilul ipotecat pentru a scăpa de datorii. Pentru acest pas va fi nevoie ca debitorul să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, fie la cele ale unui avocat, sau un notar public.

Pe fondul pe fondul incertitudinilor legate de iniţiativele legislative, cea mai reprezentativă fiind darea în plată, mai multe bănci de top - BCR, BRD, Raif­feisen, CEC Bank, Alpha Bank, Bancpost, ING- au ma­jorat deja avansul la credite ipotecare, în timp ce UniCredit va lua această decizie pe 16 mai.

Banca Transilvania urmează să majoreze la rândul său avansul la creditele ipotecare „în linie cu celelalte bănci“, în timp ce la euro deja a majorat de la 15% la 25%, au afirmat surse apropiate băncii pentru Ziarul Financiar.

Din rândul băncilor de talie medie, Garanti Bank, Banca Românească şi Intesa au majorat la rân­dul lor avansul la ipotecare.

Asociaţia Română a Băncilor (ARB), care concentrează întreaga piaţă bancară din România, nu intervine în politica comercială a băn­cilor membre ca răspuns la o întrebare a Ziarului Financiar legată de legea dării în plată şi reacţia imediată a băncilor de a creşte avan­sul la creditele ipo­tecare.

"Orice decizie care priveşte acti­vitatea comer­cială a băncilor este adop­tată pe baze indivi­duale în funcţie de strategia pro­priei fiecărei instituţii de credit şi de modificările legislative care afectează activitatea", spune ARB.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici