Leul s-ar putea deprecia la cel mai redus nivel din ultimele trei luni în urma moţiunii de cenzură

Leul s-ar putea deprecia la cel mai redus nivel din ultimele trei luni faţă de euro, în contextul moţiunii de cenzură pregătită de partidele care se opun măsurilor de austeritate implementate în urma acordului cu FMI, potrivit unei analize Bloomberg.

34 afișări
Imaginea articolului Leul s-ar putea deprecia la cel mai redus nivel din ultimele trei luni în urma moţiunii de cenzură

Leul s-ar putea deprecia la cel mai redus nivel din ultimele trei luni în urma moţiunii de cenzură (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Astfel, moneda naţională ar putea pierde 2% faţă de euro în următoarele două-trei săptămâni, înainte ca banca centrală să intervină pentru a încerca să evite repetarea declinului de 4,2% înregistrat în ultima parte a lunii iunie, potrivit analiştilor londonezi ai Morgan Stanley, Barclays şi Societe Generale, citaţi de Bloomberg.

"Potenţiala cădere a guvernului este cel mai mare risc pentru leu. Banca centrală ar interveni să protejeze moneda dacă ar intra sub presiuni semnificative", consideră James Lord, analist pentru pieţele emergente la Morgan Stanley.

TITLURILE ZILEI

Cursul a atins un maxim record de 4,4012 lei/euro în iunie, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională scăderea pensiilor cu 15%. Guvernul a decis atunci să ridice TVA de la 19% la 24% pentru a obţine o tranşă din împrumutul de la FMI. În cadrul programului de austeritate, autorităţile au redus salariile din sectorul public cu 25% şi au tăiat un număr mare de beneficii sociale. Alte măsuri luate de statul român sunt creşterea taxelor percepute unor categorii profesionale, majorarea impozitelor pe câştigurile de capital sau creşterea impozitelor pe proprietate.

Leul s-a apreciat joi dimineaţă cu 0,3% faţă de euro, la 4,2660-4,2675 lei/euro în jurul orei 10:10. Moneda a câştigat circa 3% din iunie, după ce FMI şi UE au acordat tranşe în valoare totală de două miliarde euro din împrumuturile către România.

Căderea guvernului ar putea împinge cursul la 4,3-4,35 lei/euro în următoarele două-trei săptămâni, potrivit strategilor celor trei bănci.

Astfel, România încearcă să prevină deprecierea leului într-o perioadă în care majoritatea ţărilor cu economii emergente sunt îngrijorate de creşterile necontrolate ale monedelor. Indicele monetar pentru pieţele emergente al JPMorgan Chase a urcat cu 10% de la sfârşitul lunii mai.

Spre exemplu, Brazilia a dublat taxa pe investiţiile străinilor în instrumente financiare fixed-income, iar Tailanda a renunţat la o reducere de impozit pentru străinii care obţin profituri din obligaţiunile emise pe piaţa locală. Coreea de Sud va derula totodată un audit pe swap-urile valutare pentru a determina dacă băncile respectă restricţiile pe volumele deţinute.

Autorităţile române nu vor permite leului să coboare mult sub 4,35 lei/euro, anticipează Gaelle Blanchard, emerging-market strategist la Societe Generale Londra.

"Cheia pentru piaţă este o implementare fără hopuri a programului cu FMI", notează analistul.

Totuşi, Barclays Capital vede leul stabil pe termen scurt, datorită intervenţiilor BNR.

"Am mai văzut şi alte moţiuni de cenzură. Leul ar trebui să fie stabil pe termen scurt, datorită intervenţiilor băncii centrale", a afirmat Koon Chow, emerging-market strategist la Barclays Capital.

Analistul Morgan Stanley James Lord pare să fie de acord.

"Banca centrală nu trebuie să facă prea mult efort pentru a împinge moneda acolo unde o doresc. BNR nu are niciun interes să permită o depreciere majoră", spune el.

Dacă guvernul Boc va supravieţui moţiunii de cenzură, leul s-ar putea întări la 4,25 lei/euro până la sfârşitul acestui an, respectiv 4,15 lei/euro până la finele lui 2011, anticipează Blanchard, adăugând că o apreciere exagerată a monedei ar afecta exporturile şi relansarea economică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici