Lipsa unui ministru de Finanţe blochează scrisoarea FMI: Guvernul nu a mai aprobat documentul - surse

Scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) la ultima misiune de evaluare, din ianuarie-februarie, nu a fost aprobată de Guvern în şedinţa de miercuri, din cauza lipsei unui ministru titular al Finanţelor, portofoliul PNL, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

169 afișări
Imaginea articolului Lipsa unui ministru de Finanţe blochează scrisoarea FMI: Guvernul nu a mai aprobat documentul - surse

Lipsa unui ministru de Finanţe blochează scrisoarea FMI: Guvernul nu a mai aprobat documentul-surse (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Vineri, premierul Ponta afirmase că documentul va fi aprobat de Guvern în şedinţa de miercuri, 19 februarie.

Înaintea şedinţei de miercuri şi în urma unei discuţii dintre liderul PNL, Crin Antonescu, şi liderul PSD, premierul Victor Ponta, Daniel Chiţoiu şi-a înregistrat însă oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, iar ministerul a fost reprezentat la şedinţa Cabinetului de către un secretar de stat.

După discuţia Ponta-Antonescu, Guvernul a transmis un comunicat în care arăta că preşedintele PNL a refuzat să propună un nou ministru sau un interimar, astfel că premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanţelor.

În urmă cu aproape două săptămâni, PNL a propus o serie de schimbări în posturile de ministru, respectiv Klaus Iohannis - vicepremier şi ministru de Interne (în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie), Teodor Atanasiu - ministru al Economiei (în locul lui Andrei Gerea), Eugen Nicolăescu - ministru de Finanţe (în locul lui Daniel Chiţoiu), Cristian Buşoi - ministru al Sănătăţii (în locul lui Eugen Nicolăescu, propus la Ministerul Finanţelor).

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, luni seara sau marţi, va exista fie Guvern USL, fie un guvern USD, "lipsit de orice legitimitate" şi căruia liberalii îi vor cere "demisia imediată".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici