Locuinţele s-au ieftinit puternic în primul semestru. Ce oraşe se află în topul reducerilor

Preţurile locuinţelor au scăzut mai abrupt în acest an decât în 2012, astfel că în primul semestru din 2013 declinul a fost de circa 4,5% la nivel naţional, faţă de 0,4% în acelaşi interval al anului trecut, deşi în unele oraşe mari din ţară au fost consemnate scumpiri.

1131 afișări
Imaginea articolului Locuinţele s-au ieftinit puternic în primul semestru. Ce oraşe se află în topul reducerilor

Locuinţele s-au ieftinit puternic în primul semestru. Ce oraşe se află în topul reducerilor

"Spre deosebire de anul trecut, care a fost caracterizat, per total, de o evidentă tendinţă de stabilizare a preţurilor la apartamente, 2013 se conturează a fi un an de scăderi mai abrupte. Indicele Imobiliare.ro calculat la nivel naţional (pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare) relevă un declin de aproape 4,5% în primele şase luni ale anului, de la o valoare de 978 de euro pe metru pătrat, valabilă la începutul lui ianuarie, până la nivelul de 934 de euro pe metru pătrat, consemnat la sfârşitul lunii iunie. Spre comparaţie, în intervalul similar din 2012, preţurile s-au diminuat cu doar 0,4%, în timp ce declinul anual a fost de 1,3%. Faţă de iunie 2012, preţurile actuale sunt cu 5,4% mai mici", se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.

Pe de altă parte, unele mari oraşe ale ţării au avut un comportament deosebit faţă de trendul resimţit pe plan naţional, consemnând chiar importante majorări de preţuri. Alte centre regionale s-au conformat tendinţei generale, însă cu ieftiniri mai mici decât media la nivel de ţară.

Trei dintre cele şase mari oraşe analizate au consemnat majorări de preţuri în prima parte a acestui an. Cluj-Napoca este primul pe listă, cu un plus de 3,8% pentru apartamentele noi şi vechi, de la o medie de 896 de euro pe metru pătrat, la începutul lui ianuarie, până la un prag de 930 de euro pe metru pătrat, la finele lui iunie.

Avansul consemnat în primele şase luni din 2013 a fost generat în cea mai mare parte de segmentul apartamentelor noi: acestea s-au scumpit în perioada menţionată cu 7,4%, de la 825 la 886 de euro pe metru pătrat. Marja de creştere pentru apartamentele vechi a fost mult mai temperată, respectiv 1,1%, de la 966 la 977 de euro pe metru pătrat.

În Timişoara, analiza arată o scumpire de 1,5% a locuinţelor vechi şi noi în prima jumătate a anului, pornind de la o valoare de 785 de euro pe metru pătrat. Avansul înregistrat de Timişoara în decurs de şase luni a fost dictat în mod exclusiv de proprietarii de apartamente vechi - aceştia şi-au majorat pretenţiile cu 3,1%, de la 769 la 793 de euro pe metru pătrat util. La polul opus, apartamentele noi s-au ieftinit cu 4,6%, de la 879 la 838 de euro pe metru pătrat util.

Şi Constanţa se numără printre cele cu o evoluţie pozitivă a preţurilor în prima jumătate a anului. Majorarea este însă vizibil mai redusă, respectiv de 0,3%, de la 856 la 859 de euro pe metru pătrat util. În Constanţa, trendul ascendent din prima parte a anului a fost susţinut de evoluţia preţurilor la apartamentele noi: acestea s-au scumpit cu 2,1%, de la 864 la 882 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, în momentul de faţă, preţul cerut pentru apartamentele vechi este acelaşi ca la începutul anului, respectiv 854 de euro pe metru pătrat.

În topul ieftinirilor se numără Bucureşti, Ploieşti şi Braşov.

Capitala se situează pe primul loc în clasamentul reducerilor de preţuri din marile oraşe, preţurile scăzând cu 3,9% la 6 luni, de la 1.138 la 1.093 de euro pe metru pătrat. În ultimele şase luni, cele mai afectate de scădere au fost locuinţele noi: acestea s-au ieftinit cu 4,4% în perioada menţionată, de la 1.278 la 1.222 de euro pe metru pătrat. Proprietarii de apartamente vechi din Bucureşti şi-au diminuat pretenţiile cu 2,7% în acest răstimp, de la 1.046 la 1.018 euro pe metru pătrat.

Ploieştiul este al doilea oraş în topul ieftinirilor, cu un minus de 3,8% la şase luni, de la 816 la 785 de euro pe metru pătrat. O bună parte din acest declin a fost consemnat chiar în luna iunie, când preţurile apartamentelor noi şi vechi din oraş s-au diminuat cu 2%, de la nivelul de 801 euro pe metru pătrat atins în mai.

În Braşov, preţul mediu a ajuns la 835 de euro pe metru pătrat, în scădere cu 2,6% faţă de nivelul de 857 de euro pe metru pătrat valabil la începutul acestui an. Şi aici, în prima parte din 2013 declinul a fost vizibil mai accentuat pe segmentul apartamentelor noi – acestea s-au ieftinit cu 3,2%, de la 923 la 893 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, apartamentele din blocurile vechi au consemnat o corecţie de 2%, de la 844 la 827 de euro pe metru pătrat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici