Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre, lansate de Ceauşescu înainte de 1989, vor fi reluate după 2030. Cât va costa proiectul

Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre, estimate la 1,5 miliarde euro, vor fi reluate abia peste 16 ani din cauza costurilor ridicate, afirmă Marcel Boloş, şeful AM POST, el apreciind că proiectul ar putea fi totuşi relansat înainte de 2030 doar în etape, după soluţii de la proiectant şi acordul CE.

10649 afișări
Imaginea articolului Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre, lansate de Ceauşescu înainte de 1989, vor fi reluate după 2030. Cât va costa proiectul

Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre, lansate de Ceauşescu înainte de 1989, vor fi reluate după 2030. Cât va costa proiectul (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"O investiţie care a ieşit sustenabilă din punct de vedere al testării în Master Plan este vechiul canal Bucureşti-Dunăre, unde lucrările au ieşit, ca perioadă de implementare, după 2030. Încă mai avem de aşteptat pentru realizarea acestei investiţii. Din discuţiile pe care le-am purtat cu Comisia Europeană se pare că aici rezerva ar fi determinată de partea aceasta de costuri de mentenanţă care sunt destul de mari, însă sustenabilitatea economică a acestuia se pare că este confirmată prin regulile pe care le-am avut în cadrul modelului naţional de transport", a declarat Boloş la o dezbatere publică organizată luni, la sediul Ministerului Transporturilor, cu privire la proiectele din domeniul naval incluse în Master Plan.

Master Planul General de Transport este un document strategic care va sta la baza planificării investiţiilor în transporturi până în 2030 şi necesar pentru atragerea fondurilor europene în sectorul de profil în intervalul 2014-2020.

Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre au început în 1986 şi au fost oprite după 1989.

"Ne-am ocupat de acest proiect o foarte lungă perioadă de timp şi discuţiile au fost destul de ample. De fapt, când vorbim de Canalul Dunăre - Bucureşti, vorbim de amenajarea complexă a râurilor Dâmboviţa şi Argeş pentru navigaţie, producţia energiei electrice, irigaţii şi protecţia împotriva inundaţiilor", a afirmat, prezent la eveniment, Cornel Marţincu, manager al companiei de proiectare IPTANA.

El a afirmat că proiectul ar putea fi inclus în Master Plan, într-o formă etapizată şi reanalizată, începând cu investiţia pe Argeş şi continuată cu lucrările pe Dâmboviţa.

Costurile acestui proiect s-au ridicat până în prezent la 1 miliard de dolari, a punctat Marţincu.

"Reluarea acestui proiect de o asemenea anvergură pentru România nu este joacă. Ca dimensiune financiară, cei 1,5 miliarde euro sunt echivalentul alocărilor pentru autostrăzi pe şapte ani destinate României. Pornind la drum cu un asemenea proiect, vor fi susţinători pro, adică cei vor spune că este o investiţie care trebuie să prindă contur, sau contra, care o să spună că sunt bani aruncaţi pe geam. Dacă dumneavoastră, în calitate de proiectant, veniţi cu aceste soluţii şi propuneri, care mi se par de bun simţ, noi putem să facem această testare cu ajutorul modelului naţional de transport şi să vedem ce reiese", a spus, în replică, Boloş.

Şeful AM POST a arătat că dacă proiectantul vine cu soluţii şi explicaţii, discuţiile ar putea fi redeschise cu Comisia Europeană, iar după o reanalizarea proiectului, o decizie va putea fi luată "împreună cu clasa politică".

Prezent la eveniment, reprezentantul organizaţiei patronale "Operatorul Portuar" Constanţa a afirmat că transportul pe apă este mai ieftin decât cel rutier doar de la 450 de kilometri în sus.

Potrivit informaţiilor din Master Plan, proiectul pentru continuarea lucrărilor la canalul Dunăre - Bucureşti, pe o lungime de 104 kilometri, au un cost estimat de 1,501 miliarde euro, fără TVA.

Sectorul naval are nevoi de finanţare totale de 2,27 miliarde euro în perioada 2014 - 2030, resursele financiare disponibile fiind însă de doar 1,15 miliarde euro, adică jumătate din necesar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici