Magistrala 4 va fi extinsă cu două staţii. Care este costul estimativ pentru construcţia staţiilor de metrou Laminorului şi Străuleşti

Metrorex a publicat anunţul de intenţie pentru extinderea Magistralei 4 cu două staţii, Laminorului şi Străuleşti, valoarea estimativă a contractului pentru achiziţia lucrărilor de construcţie fiind de 375 milioane lei, fără TVA.

Magistrala 4 va fi extinsă cu două staţii. Care este costul estimativ pentru construcţia staţiilor de metrou Laminorului şi Străuleşti (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Astfel, Metrorex vrea să contracteze lucrările de execuţie a structurii de rezistenţă pentru tunele, galerii şi staţii. Durata estimativă a contractului este de aproximativ 24 de luni.

"În cadrul aceluiaşi proiect se vor realiza şi lucrările de structură ale depoului de metrou din zona lacului Străuleşti, a terminalului multimodal pentru autobuze şi microbuze, precum şi a primului park&ride din vecinătatea metroului", se arată într-un comunicat al Metrorex.

Data prevazută pentru începerea procedurilor de adjudecare a fost stabiltă pentru 3 octombrie.

În luna mai, Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de HG privind extindereaa Magistralei 4 până în zona lacului Străuleşti, unde va fi construit un nod terminal cu o parcare, un dispecerat şi o autogară, investiţia fiind estimată la 1,22 miliarde lei, inclusiv TVA (298,5 milioane euro).

Potrivit proiectului de act normativ, investiţia se va derula pe o perioadă de patru ani şi va fi finanţată printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii, bugetul de stat şi surse proprii ale Metrorex.

În prezent, Magistrala 4 de metrou are patru staţii (Gara de Nord 2, Basarab 2, Griviţa şi 1 Mai), iar în luna iulie vor fi puse în funcţiune alte două (Pajura şi Parc Bazilescu).

Reţeua de metrou din Bucureşti are o lungime de 67 de kilmetri, patru magistrale şi 49 de staţii. În primăvară, Metrorex a atribuit lucrările pentru construcţia Magistralei 5, care urmează să fie pusă în funcţiune în 2014.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
metrou ,
construcţie ,
staţie
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa