Majorările salariale nu vor mai fi efectuate cu şase luni înainte de alegeri

Majorările salariale nu vor mai fi efectuate cu şase luni înainte de alegeri, autorităţile locale vor fi obligate să prevadă planuri financiare fundamentate pe o perioadă de trei ani, iar rectificările bugetare vor fi limitate la maximum două revizuiri pe an, a anunţat premierul interimar Emil Boc.

Majorările salariale nu vor mai fi efectuate cu şase luni înainte de alegeri (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Majorările de salarii vor fi interzise cu şase luni înainte de alegeri, fie prezidenţiale, fie parlamentare, nu vor mai putea fi efectuate înaintea alegerilor", a spus Boc, la Realitatea TV.

El a arătat totodată că primarii vor fi obligaţi să prevadă planuri financiare pe trei ani şi să obţină avizul Ministerului Finanţelor şi a unui Consiliu Fiscal.

"Orice competitor electoral în campania prezidenţială sau primari în campania locală, orice propunere financiară pe care o fac trebuie să aibă fundament pe trei ani cu privire la resursele bugetare, să spună de unde iau bani. Să ceară opinia Consiliului Fiscal şi a Ministerului Finanţelor, care să spună public punctul de vedere la propunerile pe care politicienii le fac", a adăugat Boc.

Rectificările bugetare vor fi limitate la maximum două revizuiri pe an, iar banii alocaţi pentru investiţii nu vor putea fi utilizaţi pentru salarii şi pensii.

Toate aceste prevederi vor fi introduse prin legea responsabilităţii fiscale.

Guvernul a încheiat consultările cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană privind legea responsabilităţii fiscale, iar actul normativ a fost finalizat în şedinţa de miercuri a Cabinetului şi înaintat Parlamentului sub forma unei iniţiative legislative, sub semnătura miniştrilor care au şi calitatea de parlamentari, pentru dezbatere în procedură de urgenţă.

Legea limitează rectificările bugetare şi stabileşte înfiinţarea unui Consiliu Fiscal care să asigure o analiză independentă şi de specialitate a prognozelor macroeconomice şi bugetare.

Adoptarea legii reprezintă o condiţie asumată de autorităţile române în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
GUVERN FINANŢE ,
majorări salariale ,
emil boc salarii
COMENTARII
  • eu 30 nov 2009

    ce interesant, solicitam proiecte pe 3 ani primariilor si noi nu suntem in stare sa facem o prognoza reala cu referire la urmatoarele 6 luni.
    citesc www.toniiordache.ro, recomand, un blog economic despre criza financiara

  • Marin 29 nov 2009

    08:19 mama ta,dupa ce te-a fatat si pana ai plecat la scoala,nu ti-a spus ca in viata mai si trebuie sa respecti oamenii ca sa poti fi si tu respectat ? Sau esti facut prin padurile ecuadoriene si ai crescut cu babuinii prin padure si le-ai furat comportamentul !

  • Boc - cel mai mare dobitoc 29 nov 2009

    Bocule, vei rămâne în istorie ca cel mai prost prim-ministru, de fapt numit ca soluÅ£ie de avarie. Tu, Pogea ÅŸi Băsescu aÅ£i secătuit finanÅ£ele ţării. Nici atât lucru nu ÅŸtii: înainte de a construi ceva oamenii au nevoie de bani pentru a-ÅŸi asigura subzistenÅ£a. Altfel cum vei mai realiza investiÅ£iile, tolomacule!!!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa