Majoritatea românilor au auzit de produsele bio, însă mulţi le confundă cu alte alimente

Peste 60% dintre participanţii la un studiu privind produsele bio spun că au consumat astfel de alimente, pe care însă cei mai mulţi le confundă de fapt cu legumele şi fructele cumpărate din supermarketuri sau din piaţă, care nu sunt ecologice.

298 afișări
Imaginea articolului Majoritatea românilor au auzit de produsele bio, însă mulţi le confundă cu alte alimente

Majoritatea românilor au auzit de produsele bio, însă mulţi le confundă cu alte alimente (Imagine: Mediafax Foto)

"Deşi majoritatea recunosc multe dintre caracteristicile produselor bio, atunci când spun că au consumat astfel de produse, cei mai mulţi se referă la legume şi fructe cumpărate din supermarketuri sau din piaţă. Însă, pe piaţa românească legumele şi fructele proaspete bio sunt foarte rare. Astfel, cei mai mulţi «consumatori» de bio sunt, de fapt, consumatori de fructe şi legume mai mult sau mai puţin naturale şi nu consumatori de produse bio certificate", potrivit studiului realizat pentru MEDIAFAX de compania de cercetare Cult Market Research.

Întrebaţi ce înţeleg prin produse bio, 94% dintre respondenţi le asociază cu produsele sănătoase sau netratate cu pesticide, 92% consideră că nu conţin chimicale sau sunt naturale, iar 84% cred că au calitatea de a nu polua mediul.

Totodată, 83% dintre respondenţi consideră că produsele ecologice nu conţin conservanţi, în timp ce 34% cred că sunt produse tradiţionale, iar 30% vegetale. Alţi 5% nu ştiu sau nu sunt siguri de semnificaţia termenului.

În acest context, piaţa locală a produselor bio nu depăşeşte 1% din consumul total, în timp ce în alte ţări, precum Germania, produse bio acoperă 5% din piaţă.

Întrebaţi ce înţeleg prin mâncare de calitate, pentru mai mult de două treimi dintre participanţii la studiu hrana de calitate trebuie să fie sănătoasă. Acest criteriu se referă la efectul mâncării asupra organismului, respectiv să nu provoace diverse afecţiuni şi să nu îngraşe.

Al doilea criteriu de care ţin seama peste jumătate dintre subiecţii studiului este legat de orginea produselor alimentare pe care le consumă (să fie naturale).

Doar o treime dintre respondenţi suprapun cele două criterii, adică spun că mâncarea ar trebui să fie şi sănătoasă şi naturală, atunci când se gândesc la mâncarea de calitate.

Cult Market Reserarch este o companie de cercetare specializată în cercetări sociale şi de marketing, consultanţă şi comunicare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici