Mamaia, staţiunea preferată a familiilor cu copii. Vezi care sunt următoarele staţiuni din top

Staţiunea Mamaia este destinaţia favorită a familiilor care merg cu copii pe litoral, cu o pondere de peste 50%, urmată de Eforie Nord cu 12% şi Neptun cu 9%, potrivit Bibi Touring Ploieşti, una din primele zece agenţii din România specializate în turismul intern.

201 afișări
Imaginea articolului Mamaia, staţiunea preferată a familiilor cu copii. Vezi care sunt următoarele staţiuni din top

Mamaia, staţiunea preferată a familiilor cu copii. Vezi care sunt următoarele staţiuni din top (Imagine: Cristian Andreescu/Mediafax Foto)

În topul preferinţelor familiilor cu copii urmează Jupiter cu 7% şi Venus şi Saturn, cu o cotă de câteva procente fiecare.

"Pentru acest an, din ceea ce am constatat la înscrierile timpurii, circa 31% dintre românii care au cumpărat pachete turistice sunt familii cu copii. Dintre aceştia, circa 60% au un copil, peste 30% doi copii şi restul mai mulţi", a declarat, joi într-o conferinţă, Adrian Voican, director general al Bibi Touring.

El a explicat că pe litoralul românesc există doar şase hoteluri all-inclusive, dintre care două în Venus şi câte unul în Mamaia, Eforie Sud, Jupiter şi Saturn.

Agenţia operează cu peste 180 de hoteluri de pe litoralul românesc, iar preţurile pentru adulţi, de persoană, variază de la 150 lei, pentru un sejur la două stele, până la 2.900 lei, pentru un pachet de cinci stele.

"Nu am curaj să risc să spun dacă vânzările pe litoral vor fi sau nu în creştere în acest an. Au fost doi ani şi jumătate foarte grei. Anul trecut, Bibi Touring şi-a crescut numărul de turişti cu 25%, dar valoarea vânzărilor a stagnat", a spus Vican, care a adăugat că în acest an preţurile pe litoral vor fi similare celor din 2010.

Bibi Touring a lansat joi programul "Bebe all-inclusive" destinat familiilor cu copii, prin care, în urma unor negocieri cu hotelierii creează o serie de facilităţi acestei categorii de turişti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici