Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în octombrie

Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în luna octombrie, iar primele societăţi vizate sunt Hidroelectrica şi Transgaz, a declarat sâmbătă ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, în urma discuţiilor de la BNR cu reprezentanţii FMI.

787 afișări
Imaginea articolului Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în octombrie

Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în octombrie (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Chiţoiu a precizat că primele companii care vor beneficia de management privat vor fi Hidroelectrica şi Transgaz.

Alături de Transgaz şi Hidroelectrica, Oltchim, Romarm şi Electrica Furnizare se numără printre societăţile de stat la conducerea cărora vor fi numiţi manageri privaţi.

Printre companiile de stat pentru care vor fi selectaţi, ulterior, manageri privaţi, conform angajamentelor asumate faţă de FMI, se numără Tarom, SNLO, CFR SA, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transelectrica şi Romgaz.

În martie, Lucian Bode, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, declara că Oltchim, Romarm şi Hidroelectrica vor fi primele companii de stat care vor avea management privat, dupã care va urma Electrica Furnizare.

Un document guvernamental redactat în martie releva că lista scurtă de manageri privaţi la Hidroelectrica, Oltchim şi Romarm va fi definitivată până la 30 aprilie, iar cea pentru Electrica Furnizare va fi redactată pânã la 15 mai, etapă urmată imediat de numirea noilor directori, printre companiile cu management privat figurând însã şi Complexul Oltenia.

Pentru Complexul Energetic Oltenia, lista scurtã cu propuneri de candidaţi urma să fie finalizată tot până pe data de 15 mai.


 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici