Marea Britanie scade cheltuielile, creşte fiscalitatea, inclusiv TVA, şi impune o nouă taxă băncilor - VIDEO

Marea Britanie va reduce cheltuielile, va creşte fiscalitatea, inclusiv TVA, şi va impune o nouă taxă asupra sistemului bancar care va aduce fonduri de două miliarde de lire sterline, potrivit bugetului prezentat, marţi, de ministrul britanic de Finanţe, George Osborne.

158 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie scade cheltuielile, creşte fiscalitatea, inclusiv TVA, şi impune o nouă taxă băncilor - VIDEO

Marea Britanie scade cheltuielile, creşte fiscalitatea, inclusiv TVA, şi impune o nouă taxă băncilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cheltuielile guvernului vor coborî cu 25% în următorii patru ani, iar TVA va fi majorat la 20% în 2011, de la 17,5% în prezent, a spus Osborne. Totodată, în 2011 va fi impusă o nouă taxă băncilor britanice, fondurile obţinute urmând să se ridice la două miliarde de lire sterline.

Agenţile de evaluare financiară au avertizat că ratingul "AAA" ar putea fi în pericol dacă planurile guvernului de a reduce deficitul bugetar, de 11% în 2009, sunt considerate deficitare.

Aproximativ trei sferturi din economii vor fi realizate prin reducerea cheltuielilor, iar restul din majorarea taxelor, a spus ministrul. Vor fi analizate plăţile sociale şi chiar cheltuielile Familiei Regale Britanice vor fi supuse unei supravegheri mai atente.

"Când spunem că suntem cu toţii în această situaţie, vorbim serios", a spus Osborne la prezentarea în Parlament a bugetului.

O parte a economiştilor consideră, însă, că reducerea drastică a cheltuielilor bugetare ar putea afecta recuperarea economiei din cea mai gravă recesiune de după Al Doilea Război Mondial.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a avertizat, săptămâna trecută, liderii statelor din G20 să nu reducă programele de stimulare a economiei prea repede.

"Pare să fie un buget mai auster decât se anticipa. Dacă privim la datele referitoare la împrumuturi, este o reducere mai mare decât aşteptările", a spus Jonathan Loynes, analist la Capital Economics.

Video stirileprotv.ro

Ministrul consideră, însă, că nu există timp de pierdut, chiar dacă a admis că avansul economic va fi mai mic în acest an şi în 2011 din cauza bugetului.

Biroul pentru Responsabilitate Bugetară, autoritate independentă înfiinţată de Osborne în mai, a redus estimarea privind creşterea economică a Marii Britanii la 1,2% în 2010, de la 1,3% cât se anticipa anterior.

Pentru anul următor, instituţia prognozează o creştere a PIB de 2,3%, mai mică faţă de estimarea de 2,6% de luna trecută.

Necesarul de finanţare a sectorului public în acest an este anticipat la 149 miliarde de lire sterline, sau 10,1% din PIB, însă ar urma să scadă la 20 de miliarde de lire sterline, 1,1% din PIB, în 2015-2016.

Deficitul structural ar urma să coboare la 0,3% în cinci ani, de la 7,4% în anul fiscal curent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici