Marinarii greci amână până după referendum greva de avertisment prevăzută marţi

Feriboturile urmează să circule normal marţi, anunţă marinarii greci, care au decis să anuleze o grevă de avertisment prevăzută anterior, invocând ultimele evoluţii politice şi economice din ţară, relatează ziarul Ekathimerini în pagina electronică.

592 afișări
Imaginea articolului Marinarii greci amână până după referendum greva de avertisment prevăzută marţi

Marinarii greci amână până după referendum greva de avertisment prevăzută marţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sindicatul Federaţia Navală Panelenă (PNO) a convocat greva pentru marţi, acuzând nerespectarea unor prevederi ale contractului colectiv de muncă de către unele firme.

Greva urmează să fie reprogramată, a anunţat PNO duminică, precizând că a luat această decizie pentru ca pasagerii să poată călători înaintea referendumului cu privire la propunerile avansate de către creditorii ţării.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Ministerul de Externe îi avertiza joi, 25 iunie, pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Grecia că toate categoriile de transport maritim din această ţară urmau să fie perturbate de greva de avertisment de 24 de ore, la nivel naţional, anunţată de PNO pentru marţi.

Potrivit Ekathimerini, o navă pentru turişti la bordul căreia se aflau 18 pasageri şi opt membri ai echipajului a eşuat la Aegina. Nicio persoană nu a fost rănită, iar ambarcaţiunea a fost tractată în siguranţă de un remorcher, scrie ziarul.

Pe de altă parte, ministrul Infrastructurii, Transporturilor şi Reţelelor Christos Spirtzis a anunţat că transportul public în Atena va fi gratuit până luni, 6 iulie, relatează ziarul To Vima.

Spirtzis, care a făcut acest anunţ pe postul Mega Channel, a notat că estimează costul iniţiativei la aproximativ patru milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici