McDonald’s refuză să prezinte raportul cu privire la folosirea paielor din plastic

Acţionarii McDonald's s-au întâlnit la reuniunea anuală a companiei, cu grupul activist SumOfUs, care a cerut firmei să prezinte un raport cu privire la demersurile pe care le face pentru a scoate din uz paiele de plastic, însă McDonald's a refuzat această solicitare, relatează BBC.

1132 afișări
Imaginea articolului McDonald’s refuză să prezinte raportul cu privire la folosirea paielor din plastic

McDonald’s refuză să prezinte raportul cu privire la folosirea paielor din plastic

Proiectul, susţinut de grupul activist SumOfUs, a obţinut mai puţin de 8% din voturi la reuniunea anuală a companiei, grupul precizând la finalul întâlnirii că votul nu a fost surprinzător, iar compania a răspuns măsurii spunând că este „inutilă” şi „redundantă”.

SumOfUs a presat gigantul din industria fast-food să pună renunţe la folosirea paielor de plastic, din cauza impactului pe care acestea îl au asupra mediului şi a vieţii sălbatice, grupul organizând o petiţie online pe această temă, care a atras aproape 500.000 de semnături.

Propunerea, prezentată de un mic acţionar şi publicată într-o notă transmisă către reglementatorul pieţei americane de capital (SEC) în aprilie, a susţinut că McDonald's s-ar putea confrunta cu o reacţie a consumatorilor din motive de mediu.

Activiştii au cerut firmei să prezinte un raport privind eforturile de găsire a alternativelor pentru paietele din plastic şi să evalueze riscurile comerciale asociate cu continuarea utilizării acestora.

„Sperăm că McDonald's va continua să abordeze în mod serios această problemă şi aşteptăm cu nerăbdare să raporteze un calendar pentru instituirea acestor reforme importante”, a spus Sondhya Gupta, coordonator principal al ONG-ului SumOfUs.

La sfârşitul lunii martie, lanţul de restaurante McDonald`s a anunţat că va renunţa la paiele din plastic în cele 1.300 de unităţi din Marea Britanie şi că va începe să testeze paie din hârtie în mai multe locaţii începând cu luna mai.

CEO-ul McDonald`s în Marea Britanie, Paul Pomroy, a declarat pentru Sky News că „clienţii ne-au spus că nu vor să mai primească paie de plastic şi că ar trebui să le dăm doar atunci când ne cer ei, aşa că noi am aplicat această idee”.

Peste 8,5 miliarde de paie de plastic de unică folosinţă sunt utilizate în Marea Britanie în fiecare an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici