Mic.ro a intrat în insolvenţă. Datoriile companiei se ridică la 698 de milioane de lei

Mic.ro Retail, controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu şi care deţine magazinele Mic.ro, a intrat în insolvenţă, după ce Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea companiei de deschidere a procedurii, RVA Insolvency fiind desemnat lichidator judiciar.

1373 afișări
Imaginea articolului Mic.ro a intrat în insolvenţă. Datoriile companiei se ridică la 698 de milioane de lei

Mic.ro a intrat în insolvenţă. Datoriile companiei se ridică la 698 de milioane de lei (Imagine: Laurentiu Tarcomnicu/Mediafax Foto)

Cererea a fost înregistrată marţi, iar joi instanţa Tribunalului Bucureşti a luat în discuţie cererea companiei Mic.ro Retail de intrare în insolvenţă, creditorii formulând cerere de intervenţie în proces.

Instanţa a admis, vineri, cererea de deschidere a procedurii de intrare în insolvenţă a companiei Mic.ro.

Reprezentantul companiei Mic.ro Retail a cerut ca lichidatorul judiciar să fie numit RVA Insolvency, iar creditorii au cerut ca lichitatorul să fie numit de ei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Instanţa a admis cererea Mic.ro şi a desemnat ca lichidator judiciar firma RVA Insolvency.

Reprezentantul companiei Mic.ro Retail a spus în faţa instanţei că lanţul de magazine duce lipsă de lichidităţi, în acest moment neputându-şi plăti datoriile faţă de creditori, au declarat surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, acesta a spus că datoriile Mic.ro Retail se ridică la 698 de milioane de lei către creditori.

Printre firmele care au cerut în acest an insolvenţa Mic.ro se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus - aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto.

Datoriile neplătite de mai multe luni, pe care lanţul Mic.ro le-a acumulat către o serie de furnizori, i-au făcut pe mulţi dintre aceştia să stopeze în ultimele luni livrările de mărfuri. Din acest motiv, rafturile magazinelor sunt pe jumătate goale. În plus, unii furnizori au început să se organizeze în asociaţii, pentru a avea mai multe şanse să recupereze banii.

Surse din piaţa de retail susţin şi că Mic.ro are chirii neplătite de mai multe luni în cazul multor magazine.

Patriciu deţinea în luna septembrie, prin intermediul Mercadia Holland, 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici