Microsoft a anunţat că Windows 8 va fi disponbil din 26 octombrie

Microsoft a anunţat, joi, că Windows 8, care reprezintă cea mai profundă transformare a popularului sistem de operare, va fi lansat pe piaţă pe 26 octombrie.

276 afișări
Imaginea articolului Microsoft a anunţat că Windows 8 va fi disponbil din 26 octombrie

Microsoft a anunţat că Windows 8 va fi disponbil din 26 octombrie (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Windows 8 a fost dezvoltat pentru mai multe platforme, urmând să ruleze atât pe PC-uri, cât şi pe tablete, iar interfaţa sistemului de operare a fost optimizată pentru touch screen.

Data de lansare a Windows 8 a fost anunţată miercuri seara pe blogul companiei din Redmond, Washington, transmite WSJ.com.

Noua variantă a Windows marchează o schimbare radicală în strategia Microsoft. În afară de interfaţa complet nouă, sistemul de operare va suporta, pe lângă platforma hardware clasică x86, şi tehnologia ARM regăsită în majoritatea smartphone-urilor şi tabletelor de pe piaţă.

Intel, partener tradiţional al Microsoft, a început să promoveze tehnologia x86 pentru dispozitive mobile, primele gadget-uri bazate pe platforma clasică, regăsită în marea majoritate a PC-urilor, ieşind pe piaţă în acest an.

Microsoft speră să-şi facă loc pe piaţa tabletelor, dominată de iPad-ul de la Apple şi de produsele bazate pe platforma software Google Android.

Tableta anunţată recent de compania din Redmond, denumită Surface, va fi lansată odată cu Windows 8 RT - varianta pentru platforme ARM. O altă versiunea Surface, mai performantă şi mai scumpă, îşi va face apariţia la câteva săptămâni după lansarea Windows 8 şi va fi echipată cu varianta Pro a sistemului de operare.

Pentru a nu descuraja clienţii interesaţi de Windows 7, compania a anunţat că cine va achiziţiona actuala variantă a sistemului de operare până la sfârşitul lunii ianuarie 2013 va putea face upgrade la Windows 8 Pro cu un discount.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici