Mihail Dumitru, avizat favorabil pentru funcţia de ministru al Agriculturii

Mihail Dumitru a fost avizat, marţi, de comisiile parlamentare de specialitate, pentru funcţia de ministru al Agriculturii.

23 afișări
Imaginea articolului Mihail Dumitru, avizat favorabil pentru funcţia de ministru al Agriculturii

Mihail Dumitru, avizat favorabil pentru funcţia de ministru al Agriculturii (Imagine: Mediafax Foto)

În favoarea lui Dumitru s-au pronunţat 58 de parlamentari. Ceilalţi 22 de deputaţi sau senatori din comisii s-au abţinut sau nu au votat.

Dumitru a fost audiat, marţi, de patru comisii, două de la Camera Deputaţilor (Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, respectiv Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic) şi două de la Senat (Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, respectiv cea pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului).

Mihail Dumitru, nominalizat pentru Ministerul Agriculturii, este specialist în economie agrară, iar în prezent lucrează ca negociator-coordonator al Programului de dezvoltare rurală pentru România, la Comisia Europeană.

Dumitru, născut în 8 iulie 1964, la Râul Alb, în judeţul Dâmboviţa, este licenţiat în Economie Agrară al ASE, diplomă obţinută în 1988 şi este doctor în economie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici