- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Mii de clienţi nemulţumiţi s-au organizat pe internet şi ameninţă băncile cu procese colective
Clienţii nemulţumiţi ai băncilor din România au format mai multe grupuri pe internet, în cadrul cărora discută despre problemele pe care le întâmpină în relaţia cu băncile şi pun la cale strategii pentru declanşarea unor procese colective naţionale, în care ar putea fi implicate mii de persoane.
Mii de clienţi nemulţumiţi s-au organizat pe internet şi ameninţă băncile cu procese colective (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Trendul înfiinţării de astfel de grupuri a fost declanşat de clienţii Volksbank din Timişoara, care au format un grup pe Yahoo în luna iunie. Ulterior, această tendinţă a fost continuată prin deschiderea unor grupuri pentru clienţii BCR, Bancpost şi, cel mai recent, Raiffeisen Bank.
Mai mult, clienţii Volksbank s-au aliat deja în lupta împotriva băncii, iar aproximativ 100 de persoane s-au întâlnit marţi seară la Bucureşti pentru a discuta cu avocaţii şi reprezentanţii instituţiei.
În urma acestei întâlniri, numărul de membrii ai grupului clienţilor Volksbank din Bucureşti a urcat de la aproape 700 de persoane marţi seară, înainte de întâlnirea cu avocaţii şi reprezentanţii băncii, la peste 800 de persoane. Grupul clienţilor Volksbank din Timişoara număra miercuri peste 300 de persoane, iar cel al clienţilor BCR aproape 400 de persoane.
Grupul autointitulat "împotriva abuzurilor Raiffeisen" a fost înfiinţat miercuri.
Avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă o parte dintre clienţii băncilor, a declarat pentru MEDIAFAX că miercuri existau circa 900 de persoane care vor să dea în judecată Volksbank, comparativ cu numărul de aproximativ 600 de persoane înregistrat marţi.
"Înainte să începem procesul propriu-zis vrem să încercăm o conciliere cu Volksbank, iar şansele de reuşită sunt de 50 - 50%. S-ar putea ca banca să revină la sentimente mai bune. În sens contrar, vom înainta plângerea la instanţă în circa 10 zile", a menţionat Piperea.
Cristian Radu, reprezentant al Volksbank, a declarat pentru MEDIAFAX că instituţia încearcă să înţeleagă problemele cu care se confruntă fiecare client, în funcţie de tipul de credit pe care îl are, dar a menţionat că grupul de pe Yahoo nu are o organizare formală.
Întrebat despre faptul că tot mai mulţi clienţi ai băncilor se organizează în grupuri pe internet, Piperea consideră că acest lucru era "de aşteptat", în contextul în care "băncile s-au comportat ca nişte cămătari cu acte, introducând în contracte tot felul de clauze bizare".
Mai mulţi clienţi ai Volksbank au câştigat deja procese împotriva Volksbank, unii dintre aceştia venind la întâlnirea organizată marţi pentru a-i încuraja pe ceilalţi participanţi.
"Am primit un sfat de la un angajat al dumneavoastră să vă dau în judecată. Am făcut-o şi am câştigat. Îi mulţumesc!", a transmis unul dintre clienţii reprezentanţilor Volksbank.
Piperea a menţionat că a discutat unele chestiuni tehnice şi cu clienţi ai BCR, iar joi seară va exista o întâlnire cu aceştia în cadrul căreia se vor discuta detalii legate de problemele cu care se confruntă în relaţia cu banca.
Ionuţ Stanimir, şef comunicare externă la BCR, a explicat că au existat clienţi care s-au interesat deja de conţinutul actelor adiţionale care trebuie semnate în baza Ordonanţei de Urgenţă 50, iar banca pune la punct detaliile în acest moment.
"Între timp le-am oferit clienţilor răspunsuri la întrebările lor, în special la cele legate de costul finanţării", a menţionat Stanimir.
Clienţii Volksbank reclamă mai multe neregularităţi în contracte, printre care introducerea comisionului de risc şi aplicarea incorectă a unor formule de calcul în urma căreia sumele de plată sunt mai mari decât ar trebui şi au menţionat că unele sentinţe date împotriva băncii nu au legătură cu ordonanţa 50, fiind pronunţate înainte de apariţia acestor reglementări.
(Material realizat de Alexandra Chelu, alexandra.chelu@mediafax.ro)
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot





Ca orice om din tara asta,am apelat la BRD BUCURESTI(SUCURSALA Cora Lujerului)la un credit pentru nevoi personale,acesta urmand sa fie restituit in termen de 7 ani.Criza m-a afectat si pe mine si la data de 09.02.2010 am intrat in somaj.In ianuarie 2011 expira si aceasta minima sursa(desi a fost diminuata conf.ord.Boc).Ceea ce doresc sa scot in evidenta este faptul ca la incheierea contractului de credit,banca mi-a impus sa semnez si o asigurare pe viata ,ale carei rate mi-au fost retinute .
Sunt din Cluj-Napoca si doresc sa ma alatur clientilor nemultumuti ai Volksbank. Exista o organizatie si in Cluj? Putem avea parte de consultanta din partea unor specialisti?
sunt din sibiu si doresc sa ma alatur clientilor nemultumuti ai volksbank