Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă calendarul măsurilor finanţate din fonduri UE, care se vor deschide în 2017

Începând cu luna martie vor fi lansate toate măsurile finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, atât cele destinate beneficiarilor publici cât şi beneficiarilor privaţi, în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro.

545 afișări
Imaginea articolului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă calendarul măsurilor finanţate din fonduri UE, care se vor deschide în 2017

Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă calendarul măsurilor finanţate din fonduri UE, care se vor deschide în 2017 (Imagine: Shutterstock/ Mediafax Foto)

Din alocarea totală a măsurilor, 800 milioane de euro sunt destinaţi beneficiarilor publici şi peste un miliard de euro pentru beneficiarii privaţi, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În luna martie vor fi lansate următoarele măsurile destinate beneficiarilor publici: submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta drumuri agricole cu o alocare a sesiunii de 32,7 milioane de euro, submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta drumuri de acces silvice cu o alocare a sesiunii de 88, 7 milioane de euro, submăsura 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scara mică” cu o alocare a sesiunii de 356,1 milioane de euro, submăsura 7.6 „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural cu o alocare a sesiunii de 100,4 milioane de euro.

TITLURILE ZILEI

În ceea ce priveşte submăsura 4.3 componenta irigaţii, în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 aferentă anului 2017, care a avut loc pe 15 martie, au fost prezentate membrilor şi agreate de comun acord concluziile discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Europene privind modificarea fişei măsurii cu impact asupra suprafeţei potenţial irigabile viabilă din punct de vedere economic, respectiv creşterea acesteia de la 823.000 ha la 1,8 milioane ha, în conformitate cu Programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România, putându-se astfel realiza investiţii de modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii pe o suprafaţă de 619.000 ha irigate în trecutul recent (perioada 2007-2016), se arată în comunicat.

S-a agreat totodată ca în cadrul celor 1,8 milioane de hectare viabile să fie realizate investiţii oriunde, în limita celor aproximativ 620.000 hectare (utilizate în trecutul recent) pentru care se consideră că există resurse de apă suficientă.

În anul 2017 vor fi lansate următoarele submăsuri:

În luna aprilie:

4.1 „Investiţii in exploataţiile agricole” - componenta vegetal- 105 milioane de euro”

4.1 „Investiţii in exploataţiile agricole” - componenta zootehnic- 80 milioane de euro”

4.1a „Investiţii in exploataţiile pomicole” - 100 milioane de euro

4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta irigaţii cu o alocare a sesiunii de 150 milioane de euro

6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – 170 milioane de euro

6.2 ” Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale”- 18,3 milioane de euro

6.4 "Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole"- 35 milioane de euro

9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol- cinci milioane de euro

9.1a „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” – două milioane de euro

Pentru luna mai:

4.2 „Sprijin pentru investiţii in procesarea/marketingul produselor agricole – 100 milioane de euro

4.2a „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor pomicole- 12 milioane de euro

19.3 – Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale GAL- 16,5 milioane de euro

În luna iulie:

Schema ajutor de stat aferenta submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiţii in procesarea/marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de producţiei neagricole” - 70 milioane de euro

Schema ajutor de stat aferenta submăsurii 4.2a „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” - cinci milioane de euro

8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” - 50 milioane de euro

15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvo-mediu” – 117,8 milioane de euro

Pentru luna august:

16.1 -“Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse”- 5,7 milioane de euro

16.1a “Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse şi procese în sectorul pomicol” – 6,6 milioane de euro

16.4 - Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare – sectorul agricol – 1,9 milioane de euro

16.4a - Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare – sectorul pomicol - două milioane de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici